Vestea momentului de la Ryanair. Cât vor crește biletele de avion în România
Scumpirile din România continuă. În ultima perioadă românii se confruntă cu prețuri mai mari, în unele cazuri și de 100%, la alimente, servicii, gaze naturale, servicii…etc. Acum, vestea momentului de la Ryanair arată cu cât vor crește din nou biletele de avion în România.
Vești proaste de la Ryanair. De când și cu cât se scumpesc biletele de avion
Se scumpesc și biletele de avion, potrivit Ryanair, care nu mai face față afluxului mare de călători.
Astfel, prețurile biletelor de avion ar urma să crească în această vară cu până la 15%, după cum anunță directorul general al operatorului aerian irlandez Ryanair, Michael O’Leary.
Cererea s-a redresat
Acesta a mai anunțat că nu există o creștere a capacității anul acesta în Europa, iar acest lucru vine pe fondul „redresării masive a cererii”.
„Anul trecut, prețul mediu al biletelor de avion a crescut cu 20%. 2023 va fi al doilea an cu o creștere a prețurilor de peste 10%, deoarece nu există capacitate. Este rezonabil să ne așteptăm din nou în vara acestui an la o creștere cu 10 – 15%”, a spus șeful Ryanair, Michael O’Leary, potrivit Daily Telegraph.
Nivel record de rezervări
În luna ianuarie a acestui an, Ryanair anunța un nivel record al rezervărilor, firmele de turism încercând să încheie tranzacții în contextul inflației ridicate.
De asemenea, Ryanair vrea o creștere a numărului de pasageri în această vară, comparativ cu nivelul de dinaintea pandemiei, numărul de locuri fiind mai mare cu 30% acum, față de 2019.
Inflația nu afectează vacanțele
Inflația mare din România nu va afecta cererea, a previzionat Michael O’Leary, operatorii din turism nefiind descurajați de creșterea prețurilor.
„Uitați-vă la obiceiurile de cheltuieli ale oamenilor: încearcă și reușesc să rezerve o cameră la hotel sau o masă la restaurant, un zbor sau alt mijloc de transport spre Europa. Oamenii cheltuiesc. Și nu se vede doar în Marea Britanie, ci în întreaga Europă”, a precizat Michael O’Leary.
Ryanair așteaptă creșteri ale cererii
Ryanair mizează pe o creștere puternică a cererii pentru la vară, în special datorită pieței asiatice, după ridicarea restricțiilor sanitare în China, dar și a clienților americani care profită de o monedă națională puternică.
Ryanair a înregistrat un profit net de 211 milioane de euro pentru cel de al treilea trimestru al exercițiului fiscal 2022/2023, grație revenirii cererii pentru călătoriile cu avionul, în special datorate sărbătorilor de sfârșit de an. Nu în ultimulrând, Ryanair a înregistrat pierderi de 96 milioane de euro în perioada similară a anului financiar precedent.