10 apr. 2024 | 20:59

Vestea momentului de la CFR Călători. Cursele unde nu vei mai avea nevoie să rezervi loc în tren

Utile
Vestea momentului de la CFR Călători. Cursele unde nu vei mai avea nevoie să rezervi loc în tren
⁠„Tariful de loc se reglementează cu tarife diferențiate”

În contextul noilor politici implementate de companie, cei care vor folosi aceste mijloace de transport au aflat vestea momentului de la CFR Călători despre cursele unde nu vor mai avea nevoie să rezerve loc în tren.

Vestea momentului de la CFR Călători pentru români

În aceste zile se discută un proiect în interiorul Ministerului Transporturilor, conform căruia s-ar putea elimina obligativitatea rezervării unui loc, dar numai pentru acele călătorii care nu depășesc 40 de kilometri. În afară de asta, trebuie reamintit că s-au scumpit biletele de tren de la 1 aprilie.

Proiectul aflat în dezbatere și publicat de MT pe site, prevede că aceste călătorii să nu mai vină și cu obligația călătorilor de a plăti în plus pentru o rezervare de loc. Spre exemplu, la această oră o călătorie de la Predeal la Sinaia, o distanță de doar 19 km, costă 16,5 lei, iar conform noilor propuneri, ar ajunge să coste cu 5,5 lei mai puțin, fiind eliminat costul rezervării.

Dar, dacă vei pleca de la București spre Ploiești, noua normă nu se va aplica, având în vedere că sunt aproximativ 60 de kilometri pe calea ferată.

Ministerul Transporturilor și-a propus să elimine din costuri

Deși se preconizează că și în 2024 compania CFR Călători să aibă pierderi, Ministerul Transporturilor și-a propus să scadă anumite costuri la biletele de transport, având câteva măsuri în discuție, printre care și cea despre care am menționat.

În același proiect se mai specifică o variantă de diminuare a costurilor, și anume prin diferențierea în funcșie de distanța în km parcursă, și nu cum este în prezent.

⁠„Tariful de loc se reglementează cu tarife diferențiate (la categoriile Interregio și Regio) în funcție de anumite distanțe kilometrice cu prețuri între 2,00 lei și 5,50 lei”, se spune în textul propunerii, conform profit.ro.

Care sunt cursele unde nu vei mai avea nevoie să rezervi loc în tren

Deși există o anumit ambiugitate în proiect, ceea ce se poate deduce din conținutul proiectului, este că la cursele mici, sub 40 de miloemtri distanță parcursă, să se elimine definitiv taxa de rezervare a unui loc, iar pe celelalte distanțe, să se calcuzele diferențiat, progesiv pe kilometrii dinstanță între cele două destinații, ținându-se cont și de cele metroopolitane.

Proiectul mai prevede ca, odată ce va fi adoptat Ordinul de ministru, să existe o perioadă de cel puțin 60 de zile pentru implementarea corectă a noilor tarife și pentru a-și obișnui clienții cu noile măsuri tarifare.

Nu se știe când va fi adoptat acest ordin, se așteaptă să se stabilească care va fi impactul bugetar al implementărilor, precum și pierderile, în cazul în care acestea există.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
VIDEO Imagini filmate în avionul Azerbaijan Airlines, chiar înainte de prăbușire. 29 de oameni au supraviețuit
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Banii în numerar, un pericol. Greșelile pe care le fac românii
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
TRADIȚII în a DOUA ZI de CRĂCIUN! E INTERZIS ASTĂZI
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro