Veste rea pentru studenţi chiar înainte de începerea facultăţii. Beneficiul pe care nu îl vor mai avea din această toamnă
O veste rea pentru studenți chiar înainte de începerea facultății. Începând cu această toamnă, aceștia nu vor mai avea parte de un anumit beneficiu de care se bucurau până în prezent, cel puțin momentan. Vestea rea vine de la CFR Călători. Iată ce a anunțat compania printr-un comunicat de presă.
Veste rea pentru studenţi chiar înainte de începerea facultăţii
Veste rea pentru studenții din toată țara! Începând cu data de 3 septembrie, aceștia nu vor mai primi legitimații de călătorie cu gratuitate sau reducere. Anunțul a fost făcut chiar de către CFR Călători. Cu toate acestea, o altă companie de stat a anunțat însă contrariul. Elevii sunt cei care vor prim în continuare gratuitate.
CFR Călători a făcut anunțul potrivit căruia, începând de azi, 3 septembrie 2023, va elibera legitimații de călătorie cu gratuitate sau reducere numai pentru elevi, dar nu și pentru studenți.
„Începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, vor fi abrogate, parțial, prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, respectiv cele referitoare la facilitățile acordate studenților la transportul pe calea ferată, odată cu intrarea în vigoare a noilor acte legislative privind învățământul valabile de la data de 3 septembrie 2023 – Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și Legea învățământului superior nr. 199/2023”, a informat CFR Călători.
Prin urmare, chiar de azi, se dau legitimații de călătorie cu gratuitate sau reducere pentru transportul pe calea ferată numai pentru elevi. Pentru studenți, acestea vor fi disponibile după publicarea prin Hotărâre de Guvern a normelor metodologice aferente Legii învățământului superior nr. 199/2023, a mai anunțat CFR Călători.
”Legitimațiile de călătorie valabile la trenurile CFR Călători care circulă în trafic intern pot fi cumpărate cu anticipație, precizează compania feroviară”, a mai informat compania.
Softrans sistează reducerile pentru studenți
De asemenea, și compania feroviară Softrans a anunţat că sistează reducerile pentru studenţi, tot începâd de azi.
„Vă informăm că începând cu data de 03.09.2023 intră în vigoare legea 199/2023 privind acordarea de noi facilităţi studenților.
Din cauza faptului că pentru legea mai sus menţionată nu exista norme metodologice, începând cu data de 03.09.2023 SE SUSPENDĂ eliberarea legitimațiilor de călătorie cu reducere/gratuitate pentru studenți.
Studenții ce au achiziţionat în avans legitimații de călătorie vor beneficia de reducerea acordată”, a anunțat compania Softrans, pe pagina de Facebook.
Cu toate acestea Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunța în urmă cu două zile că studenții vor primi în continuare reducerea de 50%, în contradicție cu anunţul CFR.
„Până la intrarea în vigoare a noilor Norme metodologice prevăzute în Legile nr. 198/2023 și nr. 199/2023, gratuitățile stabilite pentru transportul elevilor, precum și reducerile și gratuitățile stabilite pentru transportul studenților se acordă, începând cu data de 3 septembrie 2023:
- în cuantumul prevăzut de cele două legi;
- conform normelor stabilite prin HG 42/2017”, se arată în comunicatul de presă.