Veste proastă pentru sute de mii de români. Cât crește IRCC la sfârșitul săptămânii

de: Ștefan R. Apostol
26 09. 2022

Veste proastă pentru sute de mii de români! În luna august a.c., BNR anunța majorarea ratei dobânzii de politică monetară. La acel moment rata era de 4,75% pe an, iar creșerea anunțată de 5,50 % pe an. Decizia de majorare intra începând cu data de 8 august 2022, noile modificări venind ca urmare a inflației mari. Pe de altă parte, astăzi, BNR a anunțat rata ROBOR la trei luni. Conform informării, este de 7.92%, față de 7.91, cât a fost vineri. Dar, cel mai alarmant anunț a fost cel al creșterii IRCC, în contextul actual, procentul anunțat fiind de 4,08%, până la finele acestei săptămâni. Pentru moment acest indice se menține la 2,65%. Este o veste proastă pentru sute de mii de români. Mai ales, dacă avem în vedere că sunt aproape 500.000 creditați la bănci, cu IRCC ca index de raportare a dobânzilor.

Românii cu credite la bănci puși sub presiune. Veste proastă pentru sute de mii de români

Noile date anunțate de BNR nu sunt din cele mai bune, mai ales pentru cei 450.000 de români cu credite la bănci și indice de calcul al dobânzii IRCC. Rata mare a inflației și schimbarea dobânzii ratei de politici monetare, inevitabil, va schimba și valorea IRCC. Reamintim că IRCC este noul indice de referință folosit în calcularea ratelor creditelor cu dobânzi variabile.

Ceea ce anunță BNR este veste proastă pentru sute de mii de români cu credite calculate pe baqza IRCC. Conform informării, valoarea de acum, de 2.65%, va crește până la finalul acestei săptămâni, la aproximativ 4.08%. Creșterea se va resimți categoric în recalcularea dobânzilor la creditele românilor, curente, dar și retroactiv.

Conform unor date furnizate de BNR pentru publicația Economica.net, față de numărul existent de români cu credite și cu indice IRCC existent, alți peste 300.000 de români au trecut la creditele calculate pe baza IRCC. Conform publicației amintite, este vorba de cei cu credite prin programul „Prima Casă” și „Noua Casă”.

Cât crește IRCC la sfârșitul săptămânii, conform BNR

Așa cum menționam anterior, conform predicților BNR, IRCC va crește la cel puțin 4.08%, și asta până la finele acestei săptămâni. Pe de altă parte, conform aceleaiși publicații, Economica, Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte CFA România, confirmă predicțiile făcute de reprezentații BNR:

„Din octombrie vom avea alte dobânzi la creditele cu dobânda legată de IRCC. Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte CFA România, se aşteaptă ca din 2 octombrie băncile să aplice un IRCC de 4,08%, iar de anul viitor de 5%-6,5%. În primă fază dobânzile vor creşte în medie cu 1,5%, la 6,73%, faţă de 5,48% în iulie. În 2023 însă, am putea avea dobânzi totale de aproximativ 9%.”, spune Economica.net.

Indiferent care va fi procentul de creștere, se va resimți în recalcularea dobânzilor aferente creditelor făcute de cei aproximativ 500.000 de români. Există și varianta refinanțării creditelor, dar dobânda se va recalcula tot pe baza procentului de creștere a ROBOR sau, în cazul de față, al IRCC.