Veste proastă pentru șoferii cu mașini pe benzină și motorină. Se va simți la pompă
De la începutul anului 2022, șoferii români privesc cum prețul benzinei și al motorinei a luat-o razna. Carburanții s-au scumpit zilnic, în medie, cu doi bani, iar veștile proaste nu se opresc aici. Un plin de benzină sau motorină va costa tot mai mult, scumpire care vine la pachet cu prețurile mari la alimente, servicii și utilități.
Vești proaste pentru românii care au mașină pe benzină sau motorină
Se anunță vremuri și mai grele pentru români. Prețurile la curentul electric și gaze naturale au explodat pur și simplu, alimentele au înregistrat și ele scumpiri masive, iar acum primim o nouă lovitură! Carburanții vor costa tot mai mult, în fiecare zi, la fel și mâncarea, și serviciile, care urmează să se scumpească din nou, ca într-un efect de domino.
Carburanții s-au scumpit. Cât costă acum un plin la mașină
Un plin de benzină sau motorină a ajuns să coste diferit de la o săptămână la alta. Vestea și mai proastă este că această majorare a prețurilor la carburanți, vizibilă de la începutul anului, continuă. În doar ultimele zile, prețurile au crescut cu 13-14 bani pe litru! Iar de la începutul anului, scumpirea este de 41 de bani pe litru.
Spre exemplu, în data de 14 ianuarie 2022, benzinăria Petrom din Șoseaua Virtuții (București) afișa un preț de 6,38 de lei/litru la benzina standard, în timp ce motorina costa 6,34 lei/litrul. În doar o săptămână, la data de 21 ianuarie, la aceeași stație de alimentare, prețurile erau de 6,51 lei/litru (benzina standard) și de 6,48 lei litrul (motorina standard), potrivit Economica.net. Astfel, litrul de benzină standard a crescut cu 13 bani, iar prețul motorinei standard cu 14 bani. În schimb, prețul GPL a rămas același, de la finalul anului trecut.
Cauzele scumpirilor din România
Dacă facem o comparație cu prețurile din ultima zi a anului trecut, de la aceeași stație Petrom, reiese o creștere de 41 de bani pentru benzină și motorină, sortimentele standard. În felul acesta, românii vor fi nevoiți să lase autoturismele în garaj sau parcare și să circule cu mijloacele de transport în comun.
O parte din scumpirea de la începutul acestui an a fost cauzată de creșterea accizei, care se ajustează anual de către Ministerul de Finanțe cu inflația. Restul este generat de scumpirea țițeiului, care a făcut ca prețul produselor petroliere să explodeze.
Ce anunță OPEC
Preţul ţiţeiului a crescut cu 50%, în 2021, tendinţă care va continua şi anul acesta. Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) preconizează o creştere a cererii globale de petrol cu 4,15 milioane de barili pe zi, până la 100,8 milioane bpd, peste nivelul din anul pre-pandemie.