Pandemia merge mână în mână cu seceta și, astfel, provoacă goluri mari în buzunarele și în grânarele românilor. În unele cazuri recoltele au scăzut chiar la jumătate comparativ cu anii trecuți. Vezi anunțul ministrului Agriculturii cu privire la ce se va întâmpla cu prețul pâinii.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a semnalat faptul că producția de grâu din țara noastră a scăzut cu 40% față de anii trecuți, iar, în unele zone, a ajuns chiar la jumătate.
Din cauza lipsei de precipitații și a aridității solului, fermierii au recoltat 5,5 milioane de tone de grâu, cu 4,8 milioane de tone mai puțin decât în anul 2019.
Cele mai mari scăderi de producție s-au înregistrat în Dobrogea, întrucât această zonă este cea mai afectată de lipsa apei. Grâul (care se întinde pe cea mai pare suprafață privind cerealele – peste 80% din suprafaţa însămânţată în toamnă a fost cu grâu) a fost recoltat până acum în proporție de 89%, producţia medie fiind de 2,9 tone pe hectar faţă de 4,8 tone, anul trecut, când regimul precipitaţiilor a fost unul normal.
Astfel, producția medie de grâu s-a diminuat cu 40%. În ceea ce privește secara, producția media a înregistrat și ea o scădere importantă, fiind de circa 2,5 tone pe hectar faţă de 3,2 tone în 2019.
„La orz, producţia medie este de circa 2,6 tone pe hectar faţă de 5 tone pe hectar în anul trecut, deci o scădere cu aproximativ 47%.
La rapiţă, dacă producţia medie anul trecut a fost de 2, 3 tone pe hectar, anul acesta este de 1,9 tone pe hectar. Şi aici s-a înregistrat o scădere semnificativă, din cauza secetei extreme care s-a instalat în toamna anului trecut, iar în acest an deşi în ultima perioadă au fost precipitaţii chiar din abundenţă, în anumite zone ale ţării şi mai ales în Dobrogea, în sudul Moldovei, sunt încă zone care sunt puternic afectate de secetă“, a declarat Adrian Oros.
Totodată, ministrul a apreciat că nu așteaptă o scumpire a prețului pâinii, întrucât momentan este suficient grâu atât în ţară pentru consumul intern cât şi la nivel mondial.
„Consumul uman în România – îmi spun cei de la Patronatul Morăritului şi Panificaţiei – este de 2,2 milioane de tone (de grâu, n.r.) Noi, anul acesta, vom face undeva între 5,4 şi 5,6 milioane tone, deci va fi suficient pentru consumul intern. Sigur că aici se adaugă 550.000 de tone grâul de seminţe, care este foarte important. Se adaugă cam 400.000 de tone grâul care se utilizează în scop furajer, nefiind panificabil poate fi şi de o altă calitate mai slabă şi cam 400.000 de tone se utilizează pentru industria alcoolului. Deci cam ăsta ar fi necesarul de consum intern de grâu. Restul, în fiecare an, a fost exportat de către agenţi economici, de către traderi, cei care se ocupă cu acest lucru. (…)
După cum am citit şi mi-au spus specialiştii întotdeauna preţul pâinii, preţul grâului, este dat de tot ceea ce înseamnă producţia la nivel mondial. Aşa că speranţa mea este că nu vom înregistra creşteri ale preţului pâinii pentru că este suficient grâu atât în ţară pentru consumul intern cât şi la nivel mondial“, a transmis șeful Agriculturii.