Veste majoră despre alimentele din Lidl, Kaufland și alte magazine. Când se vor opri scumpirile

de: Stan Nicu
25 04. 2023

Este veste majoră pentru români despre alimentele din Lidl, Kaufland și alte magazine. Când se vor opri scumpirile care i-au copleșit pe toți românii, este anunțul lui Francois Villeroy de Galhau, membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE).

Vești importante despre alimentele din Lidl, Kaufland. Când nu se vor mai scumpi

Inflaţia preţurilor la alimente va începe să se mai potolească în semestrul doi din 2023, când va începe să se resimtă declinul preţurilor recoltelor.

BCE va reuşi să aducă inflaţia la aproximativ 2% până în 2025, a dat asigurări Francois Villeroy de Galhau.

Dobânzile cresc pentru a șaptea oară

De asemenea, analiştii se aşteaptă ca la reuniunea din 4 mai BCE să crească pentru a şaptea oară dobânzile, pentru a ţine astfel sub control inflaţia.

De asemenea, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au spus pentru Reuters că oficialii BCE sunt în favoarea unei majorări a dobânzii cu 25 de puncte de bază.

În plus, în raportul anual către preşedintele francez Emmanuel Macron, Francois Villeroy de Galhau susţine că este justificat ca BCE să înăsprească în continuare politica monetară, pentru că nu sunt indicii că presiunile asupra inflaţiei s-ar diminua.

Inflaţia în zona euro, prea ridicată

În plus, și preşedintele BCE, Christine Lagarde, a spus recent că inflaţia în zona euro este prea ridicată şi politica monetară a Băncii Centrale Europene trebuie să se orienteze spre readucerea ei spre ţinta de 2%.

„Politica noastră monetară trebuie evident să pună în practică toate instrumentele pentru a readuce inflaţia la ţinte pe termen mediu de 2%. Acest exerciţiu este în desfăşurare. Am utilizat deja majoritatea instrumentelor, mai avem puţine de făcut”, a declarat Christine Lagarde.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro

Oficialul BCE a mai adăugat: „Timpul necesar va depinde evident de un număr de factori şi de impactul semnificativ asupra creditării şi a disponibilităţii sale după problemele financiare cu care ne-am confruntat”, referirindu-se la recentele turbulenţe din sectorul bancar.

Cele mai proaspete date Eurostat relevă că în zona euro rata anuală a inflaţiei a scăzut de la 8,5% în februarie, până la 6,9% luna trecută. De asemenea, inflaţia de bază (core inflation), mai exact ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a continuat să se majoreze până la 7,5%, de la 7,4% în februarie.

Ce arată un alt indicator

Un alt indicator care, în afară de preţurile la energie şi alimente, exclude şi preţurile la ţigări şi alcool, s-a majorat până la 5,7%, de la 5,6% în luna februarie.

Nu în ultimul rând, în cele mai recente prognoze, BCE aşteaptă ca rata inflaţiei în zona euro să fie de 6,3% în 2023 şi la 3,4% în 2024.