Veste de ultimă oră despre Simona Gherghe, după ce a ieșit din carantină. Ce a anunțat chiar vedeta Antenei 1

de: Bișinicu Andreea
20 02. 2022

Simona Gherghe a ieșit din carantină, după ce a fost infectată cu virusul COVID. Celebra prezentatoare TV de la Antena 1 a trecut prin momente dificile, atunci când ea, soțul ei și fiul lor au fost diagnosticați pozitiv cu temutul virus. Fiica ei Ana a fost singura care a scăpat de boală. Ce mesaj le-a transmis Simoa Gherghe prietenilor săi virtuali.

Cum se simte Simona Gherghe acum, după ce a scăpat de COVID

Pe 14 februarie, Simona Gherghe își anunța prietenii virtuali că a fost diagnosticată pozitiv cu noul coronavirus, printr-un mesaj postat pe rețelele sociale.

„Ca sa citez o foarte buna prietena, e bine sa mai fie si pozitivi, ca e plina lumea de negativisti! Asadar, a ajuns virusul si la mine. N-o sa ne vedem cateva zile, sper sa treaca usor si toti ai mei sa fie bine! Aveti grija de voi!”, scria Simona Gherghe pe Facebook, fix de Valentines Day.

Gazda show-ului matrimonial de la Antena 1 a mărturisit că atât ea, cât și soțul ei Răzvan Săndulescu și fiul lor Vlad au fost infectați cu virusul COVID. Fiica lor Ana a fost singura care a scăpat de boală, motiv pentru care ceilalți au purtat mască în casă, pentru a proteja pe copilă.

După ce a ieșit din carantină, Simona Gherghe le-a povestit internauților care a fost starea ei de sănătate din ultima săptămână. Vedeta le-a mărturisit admiratorilor săi că încă mai tușește, motiv pentru care va mai rămâne în casă o scurtă perioadă, pentru a nu pune pe nimeni în pericol.

De asemenea, fosta prezentatoare de la Acces Direct susține că a avut anumite momente în care nu s-a simțit foarte bine, însă acum starea ei de sănătate s-a ameliorat.

„Astăzi este prima zi când mă simt om pentru că zilele trecute n-am fost tocmai bine. E prima zi când teoretic aș putea să ies, pentru că decizia de izolare a fost până ieri inclusiv, dar nu o s-o fac pentru că în continuare tușesc și nu vreau să pun în pericol pe nimeni.

Mă simt mult mai bine fizic, am făcut și ordine în casă, am pus rufe la spălat, m-a ajutat mamaie și ne-au lăsat o oală de ciorbă și o oală de sarmale.”, a spus Simona într-un video postat pe Instastories.

„Vă propun să ne ascultăm copiii!”

Veșnic optimistă și obișnuită să vadă mereu partea plină a paharului, Simona Gherghe le-a povestit fanilor de pe Facebook cât de mult s-a bucurat de compania celor mici, în timpul petrecut în izolare.

„Între două pastile de paracetamol anti Covid și dozele de vitamine, mă uit la copii cum se joacă și înșiră prin casa toate obiectele care le suscită interesul. Îmi place să-i observ cum își construiesc propriile jocuri. Nu cred că este o bucurie mai mare decât să-ți vezi copiii trăindu-și vârsta. Vlad ne-a spus că vrea să fie mic, când o să se facă mare.

Copiii exprimă uneori, într-un singur cuvânt, un univers. Să fim mereu mici înseamnă să nu avem griji mari, să fim ocrotiți, să ne bucurăm de prezența celor pe care îi iubim și care ne iubesc. Atît de simplu e.

Uneori, trebuie doar să ni se reamintească lucrurile simple, de care avem nevoie. Și de multe ori mă surprind cum cei mici mă învață ei pe mine. Să fim atenți la ce spun, nu sunt doar lucruri amuzante, ci și cu mult tâlc.

De exemplu, urmăreau cu Răzvan un meci de tenis între doi jucători diferiți din punct de vedere al culorii pielii. Răzvan îi întreabă cu cine tin, iar Ana răspunde dintr-o suflare: cu jucătorul cu tricoul verde. Deci, o departajare naturală si spontana, făcută în funcție de culoarea hainelor, nu a pielii.

Nu este aceasta o lecție minunată despre cum trebuie să ne raportăm la cei care nu ne seamănă, care nu au aceeași înfățișare, o lecție despre egalitate? Vă propun să ne ascultăm copiii. Ei sunt, uneori, mult mai înțelepți decât noi. Și cu siguranță mari la suflet, oricât de mici sunt la statură.”, scria Simona Gherghe pe Facebook, în perioada carantinei.