Vești importante pentru români. Camera deputaților a respins obligativitatea certificatului verde la locul de muncă.
Cererea USR de dezbatere urgentă a lefii privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă a fost respinsă de conducerea Camerei Deputaților.
Proiectul de lege a fost respins săptămâna trecută de către Senat, iar Camera Deputaților a decis să o trimită la raport la șase comisi.
USR a fost partidul care a solicitat discutarea de urgență a legii, dar cererea a fost respinsă. Proiectul de lege prevede introducerea obligativității certificatului verde la locurile de muncă private și cele de la stat.
Astfel, angajații care refuză să prezinte certificatul verde ar putea avea contractul de muncă suspendat fără plata salariului pentru o perioadă de până la 30 de zile.
Dacă angajatul la stat decide vaccinarea cu prima doză, instituția la care lucrează ar urma să deconteze testele rapide până la emiterea certificatului verde.
La locurile de muncă private, decontarea testelor nu este obligatorie.
De atlfel, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a criticat decizia prin care nu s-a dat curs discutării de urgență a proiectului de lege.
„Dacă s-a respins urgentarea, eu înțeleg că nu avem o urgență epidemiologică și cred că ceea ce semănăm în momentul de față asta o să culegem mai târziu.
Acesta este lucru pe care eu îl înțeleg ca om și ca coordonator al campaniei de vaccinare”, a spus Valeriu Gheorghiță.
„Și ca medic, eu cred că trebuie să luăm acele măsuri care să fie coerente, să fie logice, încât pe de o parte să asocieze o reducere a riscului de infectare la nivel populațional, dar în egală măsură să stimuleze rata de vaccinare.
Pentru că, altfel, dacă măsurile noastre sunt doar pentru a scădea numărul cazurilor, cum pot fi anumite măsuri restrictive, dar în niciun fel nu reușim să creștem rata de vaccinare, vom avea aceeași populație receptivă și susceptibilă la îmbolnăvire în perioada lunilor următoare. Situația nu se va schimba”, a susținut coordonatorul campaniei de vaccinare din România.