Începând de marți, Spitalul Municipal „dr. Alexandru Simionescu” deține un computer tomograf nou, în valoarea de 835.000 de euro. Echipamentul este unul dintre cele mai performante din țară.
Noul CT a fost achiziționat cu ajutorul unui proiect cu finanțare europeană nerambursabilă, în valoare de 2 milioane de euro. Proiectul a fost întocmit de Spitalul Municipal cu sprijinul Primăriei municipiului Hunedoara.
„Ne bucurăm să avem un asemenea sistem în dotare. În ţară mai există doar două sisteme similare, unul în Bucureşti, iar celălalt la Timişoara. Este vorba despre un sistem de tomografie computerizată cu 128 de slice-uri care, în faza de reconstrucţie, poate furniza şi 384 de slice-uri. Sistemul este dotat cu inteligenţă artificială, fapt ce permite fluxuri de lucru optimizate, atât în faza de achiziţie, cât şi de post-procesare a imaginilor. Mai mult, acest sistem are şi un soft de reducere a dozei de radiaţii cu până la 60 la sută faţă de un CT obişnuit”, a declarat managerul spitalului, Radu Budae.
Noul computer tomograf permite efectuarea întregii game de investigații pentru toate tipurile de pacienți. Este prevăzut cu un mod special de investigare a pacienților de la Pediatrie. Mai mult de atât, sistemul permite și scanarea pacienților ventilați mecanic sau intubați.
Odată ce va fi instalat și operaționalizat, noul CT va contribui semnificativ la îmbunătățirea performanței serviciilor medicale acordate de spitalul municipal, apreciază conducerea unității medicale.
„Pe lângă performanţele tehnice, acest nou computer-tomograf ne va permite ca, din momentul în care va fi instalat şi operaţionalizat, să separăm fluxurile de pacienţi, astfel încât pentru pacienţii COVID-19 să se folosească un CT, iar pentru cei non-COVID, celălalt CT”, a explicat managerul Spitalului Municipal Hunedoara.
Pe lângă acest computer tomograf, construit în anul 2021, cu ajutorul aceluiași proiect european au fost achiziționate și 160 de paturi noi pentru secțiile spitalului. Mai mult de atât, sunt prevăzute și alte dotări, precum o unitate pentru resuscitare neonatală, aparatură pentru secția ATI, aspiratoare chirurgicale și injectomate.
„Noul CT va reduce considerabil timpii de aşteptare. Finanţarea a fost obţinută din Fondul European de Dezvoltare Regională şi este încă un rezultat al preocupării noastre permanente pentru susţinerea spitalului din municipiul Hunedoara. Spitalul a fost şi rămâne o prioritate pentru Primăria Hunedoara”, a declarat primarul localităţii, Dan Bobouţanu.
„Pe lângă performanţele tehnice, acest nou computer-tomograf ne va permite ca, din momentul în care va fi instalat şi operaţionalizat, să separăm fluxurile de pacienţi, astfel încât pentru pacienţii COVID-19 să se folosească un CT, iar pentru cei non-COVID, celălalt CT”, a explicat managerul Spitalului Municipal Hunedoara.