Singurul loc din țară unde găsești zimbri în libertate. Comuna pe care trebuie s-o vizitezi
După ce ultimul bizon a fost ucis de braconieri în anul 1927, animalele se vor regăsi din nou în România, după o absență de secole. Specialiștii spun că bizonii sunt animale foarte greu de observat. Ținutul Zimbrului cuprinde o zonă în care valorile naturale se împletesc cu cele religioase și cultural-istorice. Aici veți găsi zimbri din Carpați în Rezervația „Dragoș Vodă”, dar și o tradiție monahală care se desfășoară neîntrerupt în ultimii 600 de ani.
Ținutul Zimbrului, un loc de vis
Parcul Natural Vânători Neamț, înființat în 1999, este situat în partea de nord a județului Neamț. Se întinde pe versantul estic al Munților Stânișoarei și peste Munții Subcarpații Neamțului, la o altitudine medie de 800 m. Parcul are o suprafață de 30.818 ha, din care 26.190 ha, aproximativ 85%, sunt acoperite de păduri. Fagul ocupă cea mai mare suprafață, aproximativ 40%, urmat de brad 30%, molid 15% și stejarul sesile 2%.
Această pădure adăpostește o mare diversitate de faună, inclusiv carnivore mari, dar este un loc perfect pentru iubitorii de păsări, cu cele 103 specii de păsări existente aici. Datorită diversității florei și faunei sale, Parcul Natural Vânători Neamț a fost declarat sit de importanță comunitară și arie de protecție specială pentru păsări și animale.
În afară de Ținutul Zimbrului, unde turistul poate să admire zimbri în libertate, mai există o mică rezervație situată în localitatea „Vama Buzăului”, din județul Brașov. Aici turiștii vor descoperi „Valea Zimbrilor”, un spațiu înființat de autoritățile locale în 2008.
Proiectul construit pe 10 ha, a fost făcut cu ajutorul primăriilor Prejmer şi Vama Buzăului, Consiliul Judeţean Braşov şi Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov. Aici se găsesc 25 de exemplare de zimbri, aduși din Austria, italia, Elveția, dar și din Franța. În rezervația de la „Vama Buzăului” s-a născut un prim zimbru, botezat Gențiana.
Zimbri se întorc în România
Repartiția acestor animale spectaculoase, zimbri , în țara noastră este necesară pentru a menține aceste animale în afara listelor de animale pe cale de dispariție, scrie euronews. Matei Miculescu, gardian forestier și responsabil cu monitorizarea turmei din Carpați, spune că zimbri au încercat să pătrundă în pădure și că ele prosperă aici. Pe de cealaltă parte, în captivitate, șanselor lor de supraviețuire sunt diminuate.
„A existat o nevoie urgentă de a oferi din nou bizonilor şansa de a trăi în sălbăticie şi de a amesteca genele acestor bizoni din captivitate”, spune Matei Miculescu, un gardian forestier responsabil cu monitorizarea turmei din Carpaţi.
În anul 2014, România a primit zimbrii înapoi în sălbăticie, la circa 200 de ani după ce au fost văzuți ultima dată în țara noastră. Marina Druga, șeful proiectului condus de Rewilding Europe și WWF, spune că aproximativ 105 zimbri trăiesc în momentul de față în libertate în Munții Țarcu. Obiectivul proiectului este de a ajunge la 250 de bizoni în următorii cinci ani.
Zimbri trăiesc într-o zonă protejată de 8.000 de hectare. Din 2014 până în prezent, s-au născut 38 de pui de zimbri. După ce ajung pentru prima dată în țară, animalele petrec câteva săptămâni într-un loc special, pentru a se putea obișnui cu clima, apoi sunt eliberate în sălbăticie.
Zimbri din Parcul Natural Vânători Neamț
Bizonii sau zimbri sunt cele mai mari animale din fauna continentului european, iar aceștia sunt prezenți și în România, în pădurile Parcului Natural Vânători Neamț. Un mascul poate ajunge la o greutate de 900 de kg, iar femelele de zimbri între 400 și 600 kg, potrivit Romsilva. După ce efectuează o serie de teste și o selecție riguroasă, specialiștii eliberează anual în natură mai multe exemplare de zimbrii.
În prezent, în Parcul Natural Vânători Neamț se află peste 50 de zimbri în libertate. Romsilva administrează cele trei nuclee de zimbri, la Hațeg, Vânători Neamț și Bucșani, cu un efectiv de peste 100 de exemplare. Parcul Natural Vânători Neamț se află în nordul județului Neamț și este administrat de Romsilva. Are o suprafață de 30.818 hectare, din care 26.190 hectare sunt de păduri.
Acesta se întinde pe versantul estic al Munților Stânișoarei și Subcarpații Neamțului, acoperind bazinul Ozanei și al Cracăului.