Cu puțin mai devreme, decât preconiza ministrul Agriculturii, se pare că avem o veste bună pentru români, și anume alte 9 alimente au prețuri plafonate la supermarket. Citește mai departe și vezi despre ce alimente este vorba.
În septembrie, după o perioadă de negocieri și polemici în interiorul coaliției, guvernul condus de Marcel Ciolacu, cu intenția de a scade procentul inflației până la 8,8%, lua măsura plafonării adaosului comercial la anumite produse.
Află despre: Veste bună pentru români. Mega Image a tăiat prețurile. Cât costă acum o pâine, laptele, ouăle sau făina
Ulterior, ministrul Agriculturii anunța noi discuții cu producătorii români pe marginea unor noi plafonări, de altfel negocieri cerute de premierul Ciolacu, cu intenția de a completa lista celor 14 alimente, deja cu prețuri plafonate, cu alte 9 alimente.
”În septembrie, inflația a scăzut la 8,8%, ceea ce indică eficiența eforturilor noastre de a limita prețurile la alimentele esențiale. Sunt încrezător că până la sfârșitul acestui an vom atinge o inflație de o singură cifră, așa cum am promis.
Mai mult de 90% din aceste produse esențiale sunt de origine românească. Cred că este o decizie justificată, așteptată de populație și care îi va susține pe producătorii noștri locali”, a declarat Ciolacu, adăugând că această măsură se aliniază inițiativei de patriotism economic `Cumpără românește`”, declara recent Marcel Ciolacu.
Vezi și: Alimentul adorat de milioane de români s-a ieftinit considerabil. Este cea mai mare scădere din 2023
În acest context, și cu o rată mare a inflației, guvernul a decis să adauge în listă alte 9 alimente ce vor avea prețurile plafonate și care se regăsesc în majoritatea supermarketurilor.
Măsura inițială, luată în septembrie, mai anunță Marcel Ciolacu, se va prelungi cu alte 90 de zile, aplciându-se și la aceste noi alimente. Anunțul a fost făcut de Ministerul Agriculturii în comunicatul emis astăzi:
„Având în vedere că urmează perioada de iarnă, când cheltuielile cu utilităţile în locuinţe şi gospodării cresc şi, ţinând cont de faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă nevoia de consum creşte, iar bugetul destinat cumpărăturilor vizează cu preponderenţă achiziţia de alimente, pentru a veni în întâmpinarea consumatorilor, s-a considerat ca fiind necesară extinderea perioadei de aplicare a prevederilor OUG nr.67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare pentru o nouă perioadă de 90 de zile.”, anunță MADR
Conform comunicatului, și așa cum scriam recent aici, ministrul Agriculturii menționa și care vor fi celelalte 9 alimente cu prețuri plafonate, mențiune regăsită și comunicatul emis astăzi:
”Proiectul de act normativ de modificare a OUG nr. 67/2023 prevede extinderea listei cu produse agricole şi alimentare cu următoarele produse: carne tocată, usturoi, orez, bulion de roşii cozonac, margarină, drojdie, smântână şi pere”, se arată în comunicatul al MADR.
Citește asta: Alimentele consumate de milioane de români se pot ieftini. Vestea primită de la Guvern
Așa că, începând din zilele următoare, și mai ales înainte de sărbători, aceste 9 alimente se vor putea cumpăra din magazine cu adaosurile comerciale plafonate, la fel ca și cele deja existente în lista anunțată de guvern în septembrie.