Venitul care nu se impozitează în România. Cine sunt cei care nu plătesc pe banii primiți și ce condiții trebuie să îndeplinească
Ce prevede noul Cod Fiscal actualizat privind veniturile neimpozabile în România. Iată ce trebuie să știi. Deși, pentru majoritatea veniturilor obținute se cere impozit, există o serie de excepții. Mai exact, este vorba despre acele venituri care, din motive sociale sau pentru stimularea anumitor activități, de pildă, nu implică și o obligație de plată a impozitului.
Venituri neimpozabile în 2022
Codul Fiscal 2022 prevede că există venituri care nu se impozitează. Află ce conține Articolul 62. Diferă motivele pentru care unele venituri nu atrag și o obligație de plată a impozitului pe venit. Pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba, mai jos redăm toate excepțiile.
Astfel, nu trebuie să plătești impozit pentru ajutoare, indemnizaţii şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, primite de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale şi din alte fonduri publice sau colectate public, inclusiv cele din fonduri externe nerambursabile, precum şi cele de aceeaşi natură primite de la organizaţii neguvernamentale.
- indemnizaţii: incapacitate temporară de muncă acordate persoanelor fizice, altele decât cele care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor;
- indemnizaţii ca: risc maternal, maternitate, creşterea copilului şi îngrijirea copilului bolnav;
- recompense acordate din fonduri publice;
Ce conține Codul Fiscal
De asemenea, sunt neimpozabile veniturile realizate din valorificarea, prin centrele de colectare, a bunurilor mobile sub forma deşeurilor care fac obiectul programelor naţionale finanţate din bugetul de stat sau din alte fonduri publice; veniturile de orice fel, în bani sau în natură, primite la predarea deşeurilor din patrimoniul personal; sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri, sume asigurate, precum şi orice alte drepturi, cu excepţia câştigurilor primite de la societăţile de asigurări ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi, cu ocazia tragerilor de amortizare.
O altă categorie sunt despăgubirile în bani sau în natură primite de către o persoană fizică, ca urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv daunele morale; sumele primite ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică și sumele primite drept despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamităţilor naturale, precum şi pentru cazurile de invaliditate sau deces.
Nici pensiile pentru invalizii de război, orfanii, văduvele/văduvii de război, pensiile acordate în cazurile de invaliditate sau de deces pentru personalul participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, pensiile acordate în cazurile de invaliditate sau de deces, survenite în timpul sau din cauza serviciului, personalului încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, sumele fixe pentru îngrijirea pensionarilor care au fost încadraţi în gradul I de invaliditate, precum şi pensiile, altele decât pensiile plătite din fonduri constituite prin contribuţii obligatorii la un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative şi cele finanţate de la bugetul de stat, nu se impozitează.
Regim fiscal special
Totodată, sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare sau mecenat; veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul personal, bursele primite de persoanele care urmează orice formă de şcolarizare sau perfecţionare în cadru instituţionalizat și veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare pentru activităţile desfăşurate în România, în calitatea lor oficială (…).
Codul Fiscal arată că aceste categorii nu necesită impozitare: premiile obţinute de sportivii medaliaţi la campionatele mondiale, europene şi la jocurile olimpice/paralimpice; primele şi indemnizaţiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti. Au acelaşi regim fiscal primele acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti din sumele încasate de cluburi, ca urmare a calificării şi participării la competiţii intercluburi oficiale europene sau mondiale.