Vedetele cântă pe mii de euro, de Paște. Mihai Trăistariu ține la preț: ”În jos nu dau!”. Cu cât e mai scumpă, de fapt, Daniela Gyorfi? EXCLUSIV
Soliștii Daniela Gyorfi și Mihai Trăistariu au acceptat să susțină recitaluri, de Florii și Sărbătorile Pascale, pentru turiștii care petrec la munte și la mare. Le-am aflat și onorariul pentru un spectacol de 45 de minute, diferența dintre ei fiind de fix 1.000 de euro. Mihai Trăistariu ne-a dezvăluit, exclusiv pentru Playtech Știri, de ce și-a păstrat tariful de mai bine de 18 ani, iar Daniela Gyorfi a ținut să ne precizeze că, deși va fi pe scenă, va respecta tradițiile de Paște.
Daniela Gyorfi: ”Cânt, dar voi respecta și tradițiile”. Ce onorariu are de Florii și de Paște?
Solista Daniela Gyorfi este ofertată să cânte de Florii și de Sărbătorile Pascale. Ea ne-a spus, exclusiv pentru Playtech Știri, unde anume va susține recitaluri, dar și de ce nu prepară bunătăți de Paște precum alte vedete pricepute la gătit:
”Zilele acestea tot am spectacole, de Florii sunt la Târgu-Mureș, apoi voi cânta vreo 2-3 zile la mare, iar în ziua de Paște, pe 5 mai, mai am un concert. Cânt prin țară, inclusiv pe litoralul românesc, însă voi respecta tradițiile, ciocnim ouă frumos vopsite, oriunde ne-am afla, iar cozonac nu fac, nu am timp și nici nu mă prea pricep, prefer să-l cumpăr din magazine, așa că vom mânca și cozonac”.
Conform organizatorilor de spectacole, onorariul Danielei Gyorfi, pentru un recital de 45 de minute, este de 2.500 de euro. În program are incluse și foarte multe melodii de muzică de petrecere, așa că atmosfera incendiară este garantată.
Citiți și:
Mihai Trăistariu, invitat să le cânte turiștilor la Predeal și Sinaia
Și interpretul Mihai Trăistariu are în agendă trei recitaluri, în perioada 4-6 mai, de Paște, toate urmând a fi susținute la restaurantele hotelurilor de la munte, din Predeal și din Sinaia:
”Da, am spectacole de Sărbătorile Pascale, pe data de 4 mai cânt la Predeal, am un recital cu piese vechi, ”Nostalgia”, iar în zilele de 5 și 6 mai voi cânta în două resorturi din Sinaia, la masa de Paște a turiștilor, unde sunt așteptat. Deci, am trei concerte la munte, de Paște, plătite bine”.
Citiți și:
Ce onorariu are Mihai Trăistariu pentru un recital de 45 de minute: ”Așa l-am pus și așa a rămas”
Solistul ne-a dezvăluit și ce onorariu are pentru un recital de 45 de minute, în care include, firește, și celebrul refren ”Tornero”, piesa care l-a clasat pe locul 4 la Eurovision, ediția din 2006:
”Eu mi-am păstrat onorariul de 1.500 de euro, plus TVA, pentru un recital de 45 de minute. Nu am schimbat prețul de 18 ani, din 2006, de când am avut succes la Eurovision cu piesa ”Tornero”. Așa l-am pus și așa a rămas, țin la preț. Însă, dacă organizatorii vor să le cânt mai mult de 45 de minute, atunci ne ducem în sus cu onorariul, în jos nu vreau să dau. La mare se negociază altfel, acolo vor, la localurile de pe litoral, să le cânți numai vreo 2-3 piese, este altceva, pe bani mai puțini, evident”.