Vedeta din România care își caută o iubită: „Deci, ca să se știe la toata lumea!”

de: Bișinicu Andreea
04 07. 2022

Este considerat unul dintre cei mai râvniți burlaci din România, iar de câțiva ani își caută sufletul pereche, deși a participat la diverse emisiuni cu profil amoros. Cine este fostul Războinici de la Survivor 20202 care își caută parteneră de viață. Ce nu ar accepta niciodată la o femeie.

Andi Constantin își caută o parteneră

Andi Constantin este, fără îndoială, unul dintre cei mai apreciați și curtați burlaci din showbizul românesc. Deși a participat, de-a lungul anilor, la emisiuni precum Insula Iubirii și Burlacul, reality show-uri care îți testează sentimentele și trăirile amoroase, Andi Constantin este, în continuare, singur.

Într-un interviu acordat în exclusivitate Revistei EGO!, fostul Războinic de la Survivor 2020 a mărturisit că își caută o parteneră de viață alături de care să-și petreacă restul zilelor. Burlacul Andi Constantin a dezvăluit care sunt lucrurile pe care nu le-ar putea accepta la femeia iubită.

„Lecțiile din experiența ”Insula Iubirii” m-au ajutat să mă formez ca om, au contribuit enorm la caracterul meu și voi fi recunoscător întotdeauna pentru șansa aceea. O lecție importantă pentru mine a fost să am puterea să rămân eu indiferent de mediul înconjurător.

Deci, ca să se știe la toata lumea!!! Andi nu și-a găsit jumătatea! Acum, serios, nu am o relație. Pentru că exact asta e problema, ne căutam în oameni “jumătatea”, când noi ar trebui să fim un întreg.

„Nu aș accepta lipsa de respect într-o relație!”

Pe de altă parte, Andi Constantin știe exact ce vrea de la partenera lui de viață și care este lucrul peste care nu poate trece. Este de părere că respectul este cel mai important.

Nu aș accepta lipsa de respect într-o relație! Și tot ce include asta, felul în care vorbești, te comporți. Pentru că acolo unde nu există respect, nu este nici dragoste.

Nu ai nevoie de o jumătate de care să depinzi. Tu poți fi un întreg, o persoană care își creează propria fericire, abia atunci ești pregătit să cunoști și tu, la rândul tău, “o întreagă”.

Iubirea înseamnă să dăruiești, nu ce primesc în schimb. Deocamdată sunt implicat total în proiectul meu personal, iar televiziunea e un lucru de la care e bine să mai fac și puțină pauză.”, a declarat Andi Constantin, exclusiv pentru ego.ro.