Vedeta din România care a slăbit 30 de kilograme. Ce dietă ține acum pentru a avea o siluetă de invidiat

de: Ioana Bucur
02 11. 2022

După ce a reușit să dea jos nu mai puțin de 30 de kilograme, o vedetă din România a declarat din nou război cântarului. De această dată, își dorește să arate impecabil pentru un nou proiect important ce urmează să se lanseze. Ce dietă ține acum îndrăgita artistă pentru a avea o siluetă de admirat și ce sfaturi are pentru toți cei care vor să înceapă un regim alimentar.

Ce dietă ține acum vedeta din România care a slăbit 30 de kilograme

Acum aproape două decenii, îndrăgită artistă a trecut printr-o transformare uluitoare, dând jos nu mai puțin de 30 de kilograme. A fost un efort uriaș, dificil, pe care nu l-ar recomanda nimănui.

Anii au trecut și Cornelia Rednic a reușit să se mențină în formă, însă a simțit că este momentul să mai facă unele ajustări, pentru a ajunge la o siluetă de admirat, mai ales că urmează să lanseze un nou proiect muzical. De data aceasta, însă, a apelat la stafurile unui specialist în nutriție.

„Nu-mi place să spun cuvântul foame, dar trebuie să fii puțin flămândă ca să slăbești. Nu există să ții dietă și să ai tot timpul stomacul liniștit și hrănit și să slăbești. Trebuie să mănânci puțin. Eu pe toate le-am încercat. Trebuie să mănânci puțin și să ai un program. Și acum am început cu terapeuta.

După ora 17:00, nu mai mănânc nimic. Mai nou consum doar ce îmi zice ea. Uneori, am doar două mese pe zi, uneori chiar trei, dacă am nevoie. Dar nu prea am nevoie. Că tu nici nu îți dai seama că mâncai mai mult decât ai nevoie, decât când începi și ții regim și te cumințești. Acum, de exemplu, am o săptămână și am slăbit două kilograme”, a explicat artista, potrivit VIVA!.

„Eu am povestit și povestesc, tocmai ca fetele să înțeleagă că nu este bine, nu e o soluție”

Interpreta de muzică populară a vorbit și despre dieta drastică pe care a ținut-o acum aproape 25 de ani și cu care a reușit să slăbească în jur de 30 de kilograme. Atunci, pentru că simțea că era nevoie de măsuri dure, a ajuns să se înfometeze. Recunoaște că a exagerat și că ce a făcut ea nu trebuie să fie un exemplu pentru alte tinere și femei.

„Acest lucru s-a întâmplat acum 25 de ani. Dar eu atunci, într-adevăr, am făcut foamea, pentru că am mâncat extrem de puțin. Cu ce îmi dă Carmen, eu mă satur. Este o dietă normală, sunt bine, nu ca înainte. Ce am făcut eu atunci nu a fost bine pentru organism, mâncam două iaurturi pe zi cu un măr sau carne de pui. Am exagerat, pentru că mi-am dorit foarte mult să slăbesc. Am zis că dacă nu fac ceva drastic nu reușesc. Mi-am pus acest lucru în gând în perioada în care noi încă mai mergeam la festivaluri.

Îmi amintesc că la un festival, care avea loc la Timișoara, toate colegele mele erau slabe și frumoase, numai eu eram cât malul. Și am zis că trebuie să închid gura, pentru că vreau și eu să arăt bine, să mă îmbrac frumos. Așa am intrat în dieta aceea drastică, dar nu recomand să facă așa ceva! Eu am povestit și povestesc, tocmai ca fetele să înțeleagă că nu este bine, nu e o soluție”, a spus vedeta, pentru sursa citată.