Vedeta care și-a pierdut doi copii, la câteva săptămâni distanță. Moderatorul TV e devastat
Celebrul moderator american de talk-show-uri, Larry King, a pierdut doi copii, la distanță de doar trei săptămâni unul de altul. Anunțul a fost făcut sâmbătă, chiar de tatăl îndurerat. Ambii copii proveneau din căsătoria lui King cu Alene Atkins. Mai multe detalii, în continuare.
Larry King și-a pierdut doi copii în numai trei săptămâni
Fiul moderatorului TV, Andy King (65 de ani) a murit subit în urma unui infarct la finele lunii iulie, iar fiica sa, Chaia King (52 de ani), a decedat la începutul acestei săptămâni, la puțin timp după ce a fost diagnosticată cu cancer la plămâni.
„Cu tristețe și cu inima frântă, anunț pierderea celor doi copii ai mei, Andy King și Chaia King. Amândoi erau suflete bune și blânde și le vom simți lipsa. Niciun părinte nu ar trebui să își îngroape copilul. Eu și familia mea vrem să vă mulțumim pentru gândurile bune și urările transmise. În acest moment, avem nevoie de puțin timp și discreție pentru a ne vindeca rănile. Vă mulțumesc că respectați asta“, a scris Larry King pe Facebook.
În anul 1997, Larry King și Chaia au scris o carte pentru copii intitulată „Ziua tatălui, ziua fiicei“, în care au relatat experiențele prin care au trecut după divorțul dintre celebrul moderator american și soția sa, Alene Atkins.
Copii proveneau din prima căsătorie a celebrului moderator
Mama celor doi copii, cu care Larry s-a căsătorit în 1961, urmând a divorța doi ani mai târziu și a-și reuni, din nou, destinele în 1969 (când, la fel, lucrurile nu au durat prea mult), a murit în anul 2017.
King, în vârstă de 86 de ani, a fost căsătorit de-a lungul timpului cu nu mai puțin de șapte femei. În urma acestor mariaje, bărbatul mai are trei copii: Larry Jr. (58 de ani), Chance (21 de ani) și Cannon (20 de ani).
Din 1985 până în 2010, celebrul jurnalist a fost gazda emisiunii „Larry King Live“ difuzată de CNN, iar, în prezent, acesta realizează emisiunea „Larry King Now“ la postul Ora TV, unde intervievează celebrități, lideri ai lumii și staruri de internet.