Vedeta care se întoarce la Antena 1. Nu ai mai văzut-o aici de ceva timp, ce emisiune va prezenta
Vești bune pentru fanii Antena 1. Unul dintre cele mai vechi personaje ale acestui post de televiziune se întoarce la cârma unei noi emisiuni. După ani buni de absență, revine pe micile ecrane cu forțe noi și le promite fanilor o mulțime de surprize. Află când îl poți vedea pe marele actor în ipostaza de prezentator.
Cine prezintă noua emisiune de la Antena 1
Surprize mari la Antena 1. De la data de 20 noiembrie, la celebrul post TV se va difuza o nouă emisiune, ce poartă numele de 1, “Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?“. Este un show care promite multe, mai ales pentru că îl are ca prezentator pe celebrul Andrei Aradits.
Emisiunea va putea fi urmărită la Antena 1 și pe AntenaPLAY, de luni până vineri, de la ora 18:00, conform comunicatului de presă transmis de celebrul post de televiziune.
Andrei Aradits este încântat să fie la cârma acestei emisiuni, o premieră pentru el, care nu a mai moderat un show până acum. Fiind un show cu și despre copii, l-a ajutat pe actor să se adapteze și mai repede, având în vedere că este și el tată și are o relație frumoasă cu fiul lui, la care uneori se raportează tot ca pe vremea când avea 10-12 ani.
„Propunerea de a prezenta quiz show-ul Eşti mai deştept decât un copil de clasa a V-a a venit în mod neaşteptat. Mă aflu pentru prima oară în postura de prezentator şi, aparent, de când port ochelari, par deștept și asta ajută să mă asortez cu titlul emisiunii.
E o emisiune de divertisment simpatică, fără a fi neapărat facilă și datorită copiilor putem să păstrăm un umor curat. Puștii sunt foarte simpatici. Sunt fermecători și inteligenți, fix la vârsta perfectă, înainte de „diabolica” pubertate. Când mă raportez la fii’miu, Eric, cumva în capul meu e tot la 10-12 ani”, a declarat actorul.
Actorul este fericit că a avut ocazia să intre într-o echipă frumoasă, unde s-a adaptat imediat. Cât despre atmosfera din platou, spune că a fost una de zile mari și speră că și cei de acasă se vor distra la fel de mult ca el.
„Echipa de producție e faină. Sunt entuziaști și sunt oameni. Iar asta e o trăsătură mai rar întâlnită în televiziune. Sper din tot sufletul să râdă şi cei de acasă, alături de noi, pentru că la noi, pe platou, chiar e o atmosferă tare faină!”, a completat actorul.
Ce presupune noua emisiune de la Antena 1
„Ești mai deștept decât un copil de clasa a Va?“ este un show care le permite adulților să își testeze cultura generală, în competiție cu cei mici, de clasa aV-a. Astfel, vor putea vedea care are abilități mai dezvoltate, dar și să plece acasă cu sume frumoase.
Este un show pentru toată familia, cu de toate: de la personaje cu povești de viață incredibile, emoționante, la întrebări care mai de care mai interesante, menite să îi pună la încercare atât pe cei mici, cât și pe adulți.
În cadrul quiz show-ului, prezentatorul oferă un concurent zece materii cu grade variabile de dificultate, de la clasa I până la clasa a V-a. Concurentul poate cere ajutor de la cei cinci copii prezenți pe platou folosind trei opțiuni: COPIAZĂ, TRAGE CU OCHIUL sau SALVEAZĂ-MĂ.
Dacă acel concurent răspunde greșit și copilul răspunde corect, acel copil este salvat și rămâne în joc. Dacă adultul răspunde greșit sau se retrage, trebuie să declare „Nu sunt mai deștept decât un copil de clasa a V-a” către cameră.
Adulții vor avea, de multe ori, surpriza să vadă că cei mai mici sunt mai bine pregătiți decât ei. Oameni cu funcții importante, vor ajunge la concluzia că cei de clasa aV-a sunt, uneori, mult mai isteți.
Când a plecat Andrei Aradits de la Antena 1
Andrei Aradits a plecat de la Antena 1 în anul 2018, când a început filmările pentru serialul Vlad. Pentru că producția era una marca ProTV, Antena 1 nu a acceptat ideea că actorul va lucra și pentru concurență și a decis încheierea contractului.
Deși Andrei Aradits era foarte atașat de proiectul Te cunosc de undeva, a fost nevoit să renunțe, ca să se concentreze pe serialul de mare succes. Nu a ținut supărare și a înțeles că este ceva obișnuit în lumea televiziunii.
“Aș fi vrut să le fac pe amândouă, dar dihonia seculară dintre trusturi nu-mi permite 🙂
Și mie îmi pare rău, tcdu e un proiect care mi-a fost tare drag. Cristi Iacob e un actor foarte bun și va fi un suflu nou. Le țin pumnii”, spunea actorul atunci.
Astfel, chiar și după această despărțire de 5 ani, a revenit în echipa Antena 1 și este pregătit să scrie din nou istorie, pentru prima dată în calitate de prezentator.