Vasile Șeicaru renunţă la muzică? Ce spune artistul despre retragere: „Nu mă mai atrage” (Exclusiv)
În trecut, vocea lui Vasile Șeicaru era una din multele voci cunoscute. În ultimii ani, însă, ajuns la 71 de ani, artistul a avut apariții sporadice pe micul ecran. Surprinzător, după aproape o viață pe scenă, într-un interviu exclusiv pentru Impact.ro, Vasile Șeicaru spune că „Nu mă mai interesează scena la fel de mult ca altădată. Nu mă mai trage ața! ” În aceste condiții, se pune întrebarea „Vasile Șeicaru renunţă la muzică?”, iar răspunsul a venit implacabil.
O carieră cât o viață de om
Pentru cei mulți, Vasile Șeicaru se identifică cu piese, precum Aruncarea în valuri, La adio, Antiprimăvara, Actorul, etc. Puțini sunt cei care știu că celebrul folkist a făcut sport de performanță, ca înotător, și mai apoi, după absolvirea Facultății de Educație fizică din cadrul Universității din Galați, devenea profesor de educație fizică timp de 7 ani, în Galați la Școala Gen. 22, și în comuna Oancea, Jud. Galați.
Primele sale întâlniri cu muzica le avea Casa Pionierilor din Galați, aici încercând să învețe să cânte la chitară.
„Am « învațat » să cânt la chitară la Casa Pionierilor din Galați, unde de fapt n-am învățat nimic . Am fost autodidact . Învățam cântece de la radio, din filme și de pe discuri.
Prin clasa a 7-a, am avut prima chitară (de fapt părinții voiau să-mi cumpere un acordeon, dar eu l-am refuzat ). Pe la 16 ani am avut și prima trupa de rock, Atletic. Cântam piese din Beatles și din repertoriul altor trupe la modă pe atunci.
Din 1968 am intrat ca solist vocal la formația Cristal, condusă de Puiu Crețu. Din 1970 am câștigat toate Festivalurile Artei Studențești. Începând cu 1970, am început să cântăm la mare. Din 1972 până în 1980 am cântat la Costinești la Disco Ring, și la Restaurantul Forum. Formația Cristal a fost locul unde am învățat să cânt în mod organizat, iar Puiu Crețu mi-a fost cel dintâi, cel mai bun și cel mai competent profesor de muzică.”, povestește artistul pe blogul său.
Adevărata sa recunoaștere avea să vină, după ce intra în Cenaclul „Flacăra”, condus de Adrian Păunescu. Debutul pe scena cenaclului îl avea 1978, unde a rămas timp de 6 ani.
În același material publicat pe blog, Vasile Șeicaru recunoaște că „Datorită lui Adrian Păunescu am devenit ceea ce sunt azi…cântărețul de folk: Șeicaru !”
„Nu mă mai trage ața! ” Vasile Șeicaru renunţă la muzică?
Dar, după o carieră cât o viață de om, îndrăgitul folkist declară într-un interviu exclusiv pentru Impact.ro, că se gândește serios să se retragă de pe scena muzicii românești:
„Nu mă mai interesează scena la fel de mult ca altădată. Nu mă mai trage ața! Am alte preocupări! Spre exemplu, vara asta am ales să scriu muzică, să mă plimb și să descopăr alături de familia mea multe locuri, dar și multe clipe petrecute împreună.
Nu încercați să citiți printre rânduri cele spuse de mine. Nu e vorba nici despre bani, nici de lipsa propunerilor de a concerta. Pur și simplu, asta a fost dorința mea! Eu consider că mai pot să fac asta și la vârsta mea, fiindcă sunt încă stăpân pe vocea mea și pe trupul meu, dar întrebarea rămâne totuși!
Așadar, când mă voi reîntâlni cu scena? Atunci când va veni momentul! Mă pot hotărî și în trei zile, dacă și când va fi cazul!”, spune Vasile Șeicaru despre absența sa, pentru Impact.ro.
Dacă va reveni pe scenă sau dacă Vasile Șeicaru renunţă la muzică, rămâne la latitudinea artistului.
Noi, ceilalți, rămânem cu muzica și versurile sale, care l-au făcut atât de îndrăgit publicului românesc.