Un val de aer saharian lovește în Europa de Vest. Mai multe orașe se vor afla sub cod roșu de caniculă. Avertismentul autorităților.
Experții meteo au anunțat caniculă în mai multe țări din Europa occidentală. Mai multe orașe din Europa de Vest ar putea să înregistreze zilele viitoare cele mai ridicate temperaturi din istorie. Valul de caniculă va aduce căldură insuportabilă, risc de incendii de vegetație și va pune în pericol viețile copiilor și ale bătrânilor. În conformitate cu informațiile transmise de Ministerul Sănătății, în intervalul 23-25 iulie se anunță dezastrul. În acea perioadă, mai multe regiuni italiene se confruntă cu un nou val de căldură.
Ministerul Afacerilor Externe trage un semnal de alarmă și informează cetățenii români, printr-un comunicat, care se află, doresc , tranzitează sau călătoresc în Republica Italiană. De asemenea, și autoritățile locale au emis cod roșu pentru caniculă, iar orașele vizate sunt: Brescia (Lombardia), Bolzano (Trentino Alto-Adige), Florenţa (Toscana), Perugia (Umbria) şi Torino (Piemonte).
De caniculă are parte și Olanda. Conform unui comunicat transmis marți de MAE, a fost activat Planul Național pentru căldură extremă. Populației îi este recomandat să ia măsurile necesare pentru prevenirea deshidratării și a supraîncălzirii organismului. Totodată, Căile Ferate Olandeze au luat și ele măsuri suplimentare pentru evitarea unui posibil disconfort al călătorilor.
Ministerul Afacerilor Externe a informat cetățenii români care doresc să călătorească sau tranzitează Regatul Țărilor de Jos că Institutul Regal Olandez de Meteorologie a emis un cod portocalu de caniculă pentru intervalul 23-26 iulie. Românii pot cere asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga + 31 (0) 70 354 15 80, + 31 (0) 70 322 86 12, +31 (0) 70 331 99 80. Apelurile vor fi redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate(CCSCRS), mai apoi vor fi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.