La mijlocul lunii aprilie, experții în meteorologie anunță schimbări bruște ale vremii. Un val de aer polar se abate asupra României. Valorile termice vor scădea, iar diferențele de temperatură vor fi și de 18 grade. Cum va fi vremea în următoarele zile.
În miez de Prier, vremea ne joacă feste, iar temperaturile vor fi mai mici față de cele obișnuite pentru acest interval de timp. Jumătatea lunii aprilie ne aduce un nou val polar deasupra României, ce va traversa țara de la nord-vest la sud-est.
Meteorologii de la ANM au declarat că valorile termice din țara noastră încep să scadă până în data de 25 aprilie, adică a doua zi a Paștelui ortodox.
„Dacă în ultimele două zile ne-am bucurat de vreme frumoasă şi temperaturi ce au caracterizat o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, cu valori termice de peste 20 de grade Celsius în mare parte din ţară, vremea se va schimba semnifcativ în orele următoare.
Un front atmosferic rece pe care îl regăsim deja în extremitatea de nord-vest a teritoriului ţării va traversa ţara noastra de la nord-vest către sud-est.
Astfel, va determina, pe de o parte, apariţia precipiaţiilor pe parcusul zilei de astăzi în jumătatea de nord a teritoriului unde vom avea chiar fenomene specifice instabilităţii atmosferice, adică averse şi descărcări electrice, pe de altă parte vom avea şi o scădere a valorilor termice.
În Săptămâna Mare, adică 18 – 24 aprilie, temperaturile vor fi mai scăzute decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile de munte.
Va ploua extrem de puțin în jumătatea de est a țării, iar în rest, regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
În Săptămâna Luminată, valorile termice medii ale aerului vor avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă.
„Dacă ieri erau 20 de grade Celsius, astăzi, în zona de nord-vest, temperaturile vor porni de la 10-11 până la cel mult 15-16 grade. În jumătatea sudică a ţării, astăzi va fi foarte bine, cu temperaturi mult mai ridicate decât în mod normal pentru această dată, ne aşteptăm la valori termice de 25-26 grade.
Dar acest front atmosferic se va deplasa treptat şi îl vom regăsi mâine şi în jumătatea sudică, prin precipitaţii, dar şi prin scăderea semnificativă a valorilor termice, astfel încât va ploua în sud, în centru, în est şi temperaturile vor fi coborâte de maxime de la 8-9 până la cel mult 14-15 grade Celsius”, a declarat meteorologul Alina Şerban, potrivit Antena 3.