Vaccinul Johnson & Johnson – eficiență și efecte adverse. Ce este important de știut

de: Emanuela Pană
26 03. 2021

Vaccinul anti-COVID produs de compania farmaceutică Johnson & Johnson va ajunge în România la mijlocul lunii aprilie, potrivit anunțului făcut de secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, iar prima tranșă va număra doar câteva zeci de mii de doze. Serul va fi administrat doar pacienților cu vârsta de peste 18 ani, într-o singură doză, de 0,5 ml, prin injecție intramusculară. Cum funcționează vaccinul Janssen, cât este de eficient și care sunt efectele adverse, în continuare.

Vaccinul Johnson & Johnson

Primele doze din vaccinul dezvoltat de Johnson & Johnson ar putea ajunge în România pe la jumătatea lunii viitoare, iar autoritățile iau în calcul ca serul să fie administrat și prin medicii de familie, în cabinetele acestora, conform anunțului făcut de Andrei Baciu.

„Cel mai probabil primele doze vor veni la mijlocul lunii aprilie în România şi pe măsură ce va creşte capacitatea de producţie vor veni din ce în ce mai multe doze. Acest vaccin are două caracteristici care îl diferenţiază de celelalte vaccinuri deja existente. În primul rând, est primul vaccin la care se administrează o singură doză. (…)

Dacă mergi cu acest centru mobil într-un sat care se află la o distanţă de alte comunităţi, nu are medic de familie, nu are acces la alte servicii medicale, în momentul în care ai mers şi ai vaccinat toate persoanele care şi-au manifestat dorinţa în respectivul moment, când te vei întoarce, dacă foloseşti un vaccin cu două doze trebuie să te întorci peste 21, 28 de zile. Dacă te întorci în comunitatea respectivă trebuie să îi găseşti pe toţi cei care pe care i-ai vaccinat cu prima doză“, a explicat Andrei Baciu.

Fiind monodoză, vaccinul Janssen se pretează mai mult centrelor mobile, iar potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătății, sunt în curs de operaţionalizare 20 de containere care vor funcționa ca centre mobile.

Întrebat dacă serul dezvoltat de compania americană farmaceutică va fi administrat și de către medicii de familie, Baciu a spus următoarele „este un lucru pe care l-am luat în calcul încă de la bun început“. Totodată, oficialul a oferit drept exemplu Israelul și SUA, care au luat măsuri similare pentru o accesibilitate mai bună la vaccin.

Citește și: Ultimul studiu despre vaccinul AstraZeneca schimbă tot. Ce eficiență are împotriva bolii, de fapt

Eficiență și efecte adverse

Serul celor de la Johnson & Johnson se numește Janssen și se administrează într-o singură doză, doar persoanelor cu vârsta minimă de 18 ani. Vaccinul este avantajos în privința transportului și a depozitării pentru că poate fi ținut la temperatura frigiderului, fiind ideal pentru campaniile de vaccinare din mediul rural sau din zonele greu accesibile.

Spre deosebire de Pfizer și Moderna, care funcționează pe principiul ARN mesager, Johnson & Johnson se bazează pe un vector viral nereplicativ, ca și AstraZeneca.

Vaccinul cu doză unică al companiei Johnson & Johnson are o eficiență de 66% în prevenirea COVID-19, rezultat obținut în urma unui studiu clinic global derulat pe trei continente și testat pe diferite variante ale virusului. De menționat că serul s-a dovedit mai eficient în oprirea bolilor severe, prevenind 85% din infecţiile severe şi 100% din spitalizări şi decese.

Serul se poate păstra până la 24 de luni, la o temperatură de -20°C.

Date comparative: 

  • Vaccinul Pfizer: eficacitate 95%, regim de administrare 2 doze în 21 zile;
  • Vaccinul Moderna: eficacitate 94,1%, regim de administrare 2 doze în 28 zile;
  • Vaccinul AstraZeneca: eficacitate 60%, regim de administrare 2 doze în 56 de zile;
  • Vaccinul Johnson & Johnson: eficacitate 66%, o singură doză.

Reacții adverse observate în studiile clinice

Cea mai frecventă reacție adversă locală raportată a fost durerea la nivelul locului de injectare (48,6%), urmată de cefalee (38,9%), oboseală (38,2%), mialgie (33,2%) și greață (14,2%). Totodată, la 9% dintre participanți a fost observată febră mai mare de 38,0°C.

Majoritatea reacțiilor adverse au apărut în decursul a 1-2 zile de la vaccinare, având o intensitate ușoară până la moderată și durată scurtă.