Vacanțe în anul școlar 2020-2021. Când poți pleca cu copiii în concediu

de: Dana Cazacu
14 09. 2020

În Monitorul Oficial, a fost publicată structura anului școlar 2020-2021, conform site-ului www.edupedu.ro. Astăzi, 14 septembrie 2020, începe oficial școala. În vederea deschiderii școlii, au fost impuse o serie de măsuri de protecție împotriva răspândirii noului virus sars-cov-2. Care sunt vacanțele cuprinse în structura acestui an școlar?

Vacanțele din anul școlar 2020-2021 în care poți pleca în concediu cu copiii

Joi 6 februarie 2020, a fost publicat în Monitorul Oficial, ordinul care aprobă structura anului școlar 2020-2021. Conform acestei structuri, anul școlar 2020-2021 va avea în total 34 de săptămâni de școală, ceea ce este echivalentul a 167 de zile de școală, fiind din această cauză, cel mai scurt an școlar din ultimii 12 ani.

Pentru Paștele Catolic se acordă o săptămână de vacanță, iar pentru cel ortodox, la fel, din cele două săptămâni de vacanță de Paște. În ianuarie-februarie, va fi vacanța intersemestrială, marcând finalul semestrului I și începutul celui de-al doilea.

An școlar 2020-2021 – structură

Semestrul I va avea 17 săptămâni de școală, iar perioadele în care copiii vor veni la școală pentru a studia și cele în care ei vor avea vacanță pentru a se odihni, sunt distribuite astfel:

Cursurile încep în data de 14 septembrie 2020, luni – și se vor finaliza în data de 22 decembrie 2020, într-o marți. Clasele primare, începând de la clasa pregătitoare și până la clasa a IV- a, cât și grădinițele, vor avea o vacanță suplimentară, în perioada 26 octombrie – 1 noiembrie 2020.

Vacanța de iarnă

Prima vacanță comună tuturor elevilor este vacanța de iarnă care va ține începând de miercuri, 23 decembrie 2020 și până duminică, 10 ianuarie 2020. Cursurile se vor relua începând de luni, 11 ianuarie 2021 și până vineri 29 ianuarie, când se va încheia primul semestru al acestui an școlar.

La sfârșitul semestrului I are loc vacanța intersemestrială, care va începe sâmbătă 30 ianuarie 2021 și se va sfârși duminică, 7 februarie 2021.

Când poți pleca în concediu cu copii în funcție de vacanțele din anul școlar 2020-2021.

Când începe semestrul al II-lea

Cel de-al doilea semestru din acest an școlar va avea 17 săptămâni în care elevii vor veni la cursuri. Acestea debutează începând de luni 8 februarie 2021 și se încheie joi, 1 aprilie 2021. După această perioadă urmează vacanța de primăvară, de o săptămână, care va începe vineri 2 aprilie și va ține până duminică 11 aprilie. În acest interval va fiși Paștele Catolic, care în acest an va pica pe data de 4 aprilie 2021.

Cursurile vor fi reluate luni 12 aprilie 2021 și vor fi frecventate de către elevii din întreaga țară, până joi 29 aprilie 2021, pe o durată de trei săptămâni consecutiv. Acestea vor fi întrerupte de o nouă vacanță de primăvară, tot de o săptămână, care va începe vineri 30 aprilie 2021 și se va sfârși duminică 9 mai 2021. Această vacanță include Paștele Ortodox, care în acest an va pica pe data de 2 mai 2021.

Reluarea cursurilor de către elevi

După vacanța de primăvară, elevii se vor întoarce la școală luni 10 mai 2021 și vor studia până vineri 18 iunie 2021, când se va încheia semestrul al II – lea și respectiv anul școlar curent.

Vacanța de vară va începe sâmbătă 19 iunie 2021 și până la o dată din septembrie 2021, care va fi stabilită ulterior, la care vor începe cursurile noului an școlar.