Majoritatea românilor se străduiesc să țină pasul cu cheltuielile după seria de scumpiri care a șocat pe toată lumea. Cei mai mulți au fost atenți încă în anii trecuți și acum se bucură de câteva economii. Unii dintre ei au decis ca la final de an să bage mâna adânc în buzunar și să se bucure de o vacanță. Cât costă un sejur în Austria sau în Poiana Brașov și care sunt ofertele? Iată mai multe detalii! ,,Cu plata anticipată e destul de greu”, a subliniat un administrator de hotel din Azuga.
Mulți dintre români închid ochii în fața prețurilor mari din această perioadă a scumpirilor și încearcă să se bucure de finalul de an. Câțiva dintre aceștia au ales să intre în economii pentru o vacanță meritată pe cele mai iubite pârtii de schi.
Valul de frig a cuprins țara și anumite zone din lume, lucru care i-a bucurat mult pe administratorii pârtiilor ce abia așteptau profitul de sezon. Vremea nu este echilibrată, dar cu toate astea cei mai mulți se bucură și de temperaturile mai blânde, dar și de cele scăzute.
Ciprian Stanciu, Administratorul unui hotel din Sinaia: „Cu plata anticipată e destul de greu să investești și după aceea să aștepți ca aceste cartele să fie vândute una câte una pe parcursul sezonului.”
Emanuel Grigorcea, purtătorul de cuvânt al primăriei Azuga: „Această taxă ajunge la bugetul local şi este folosită în această etapă a dezvoltării staţiunii Azuga pentru punerea la punct a infrastructurii rutiere şi pietonale.”
Ciprian Enea, consultant în turism: „Asta presupune să avem tot felul de facilităţi cluburi de noapte, restaurante interesante, locuri de joacă, de divertisment şi obiective turistice majore.” (Sursa: știrileprotv.ro)
Românii care aleg Poiana Brașov trebuie să știe că acolo există și câteva baruri unde oamenii pot petrece până noapte târziu. Mulți iau în vedere însă și o escapadă în afară, iar special când vine vorba despre schi toți se gândesc la Austria. Prețurile de la noi sunt mai ieftine, dar nu cu mult.
Mai exact, un pachet turistic în Austria cu cazare la un hotel de 4 stele, acces la SPA și piscină, demipensiune și ski-pass costă 1.620 de euro. La un hotel de același rang din Poiana Brașov serviciile costă 1.100 de euro.
La sumă se adaugă cartela de schi pentru 5 zile, cu prețul de 120 de euro. Astfel, este vorba doar de 400 de euro diferență, deși peisajele și domeniul schiabil din Iscghl sunt cu siguranță mult mai apreciate.