Ne aflăm aproape de finalul lunii august, dar vara nu se dă bătută! În plin val de caniculă, Administrația Națională de Meteorologie spune că România va avea parte de noi zile extrem de călduroase. Sunt așteptate temperaturi chiar și de 40 de grade la umbră în unele zone din țară. Specialiștii au emis un Cod Portocaliu.
Vremea continuă să fie extrem de călduroasă pe final de lună august, astfel că specialiștii ANM au emis două avertizări de caniculă valabile pentru ziua de miercuri, 23 august, în aproape jumătate de țară. Vor fi din nou temperaturi care pot ajunge până la 40 de grade la umbră.
ANM a prelungit avertizarea de Cod Galben în unele zone din țară, acolo unde este așteptat un nou val de căldură și disconfort termic ridicat miercuri, 23 august.
”Valul de căldură va persista în sud-vest, sud și în sud-est, unde va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 și 23 de grade.
Vor fi manifestări de instabilitate atmosferică accentuată local în jumătatea nordică a teritoriului și pe arii restrânse în rest.”, transmite ANM, potrivit meteoromania.ro.
A doua atenționare valabilă miercuri, 23 august, este un Cod Portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat și vizează următoarele județe: Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Ilfov și municipiul București.
”În județele Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Ilfov și municipiul București se vor înregistra temperaturi maxime de 37…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități.”, mai transmis meteorologii.
De asemenea, specialiștii ANM au transmis faptul că valul de căldură se va intensifica din nou spre sfârșitul acestei săptămâni.
Meteorologii au emis și o avertizare de tip nowcasting de Cod Galben de furtuni valabilă tot pentru ziua de miercuri, în intervalul orar 8:10-10:00.
Zonele vizate sunt:
Aici vor fi semnalate descărcări electrice, averse care local vor acumula 20…25 l/mp, izolat grindină de dimensiuni mici, dar și intensificări ale vântului.
Citește și: România, sub avertizări meteo de vreme neobişnuită. Finalul de august aduce fenomene ciudate