Angajații Companiei de Transport Public din Iași vor primi uniforme, care sunt obligatorii. Potrivit purtătorului de cuvânt al CTP Iași, Andreea Luca Barna, este un proces în curs de derulare.
Decizia a fost luată ieri, 16 martie, atunci când reprezentanții Companiei de Transport Public din Iași au căzut de comun acord să introducă uniforme pentru toți lucrătorii companiei. Acesta constă într-o vestă de culoare verde, astfel încât să fie diferențiat de restul călătorilor, spun reprezentanții CTP Iași.
Andreea Luca Barna, purtătorul de cuvânt al companiei, spun că este un proces în curs de derulare, însă nu se știe cu exactitate când se va termina. Toți angajații Companiei de Transport Public Iași vor intra în posesia uniformelor și vor fi obligați să le poarte.
„Este un proces în curs de derulare și cu toții, atât vatmanii cât și șoferii, vor primi aceste veste de culoare verde, care este reprezentativă a CTP Iași. Procesul de dotare a șoferilor și vatmanilor cu aceste veste este în derulare și până la finalul lui de implementare vor fi și inscripționate. Nu vă pot spune o dată exactă când toate astea vor lua sfârșit”, a declara Andreea Luca Barna, purtătoarea de cuvânt a CTP Iași, pentru BZI.
Primăria Iași, alături de compania locală de transport CTP, a anunțat că organizează curse pentru refugiații veniți din Ucraina. Aceștia sunt preluați de la Gara Socola și Gara Cristești și vor fi duși la Aeroport, Gara Mare sau centre de cazare publice sau private.
„De dimineață, începând cu primele ore, am organizat să transportăm refugiați veniți din Ucraina prin Moldova sau direct din țara lor de origine. Astfel, am pus la dispoziție, prin compania locală de transport, autobuze pe trasee care vizează preluarea din gara Socola și gara Cristesti spre Aeroport, Gara Mare sau centrele de cazare publice sau private.
Totodată, transportăm prin curse speciale, persoane refugiate, în mod periodic, dinspre EGros, hoteluri, cămine studențești sau locațiile gestionate de noi, spre Aeroport sau Gara Mare. Acest proces continuă de săptămâna trecută și va persista în continuarea efortului comun, cu toate neajunsurile pe care le creează în planul local de transport.
Vă mulțumesc tuturor celor implicați in sustinerea acestor eforturi!”, transmite Mihai Chirica, primarul orașului Iași.
Totodată, refugiații vor putea fi găzduiți în Centrul Tehnologic Regional sau la centrele de primire din localitatea Holboca. Alți ieșeni s-a oferit să-i cazeze în propriile case pe refugiații care fug din calea războiului.