Unde te poți relaxa de Paște în București și pe lângă oraș. Ce poți face în timpul tău liber

de: Ștefan R. Apostol
28 04. 2021

Mai sunt câteva zile și vine weekend-ul. În afară de asta, în acest final de săptămână este și Învierea. Locuitorii din București, deși în Pandemie, își pot organiza aceste zile pentru a se relaxa. Mai ales că vor avea o zi liberă în plus, cea de luni, conform legii.

Locuri din București unde te poți relaxa de Paște

Perioada prin care trecem își pune aprenta pe fiecare dintre noi. Restricțiile, izolarea și celelalte măsuri restrictive au făcut ca multă lume să trăiască sub o presiune și tensiune constantă. În acest weekend va fi Învierea Domnului, una din cele mai importante sărbători ale Creștinătății.

Dar, deși în Pandemie, locuitorii din București au posibilitatea să se relaxeze în parcurile capitalei, la terasele din Centrul vechi, și nu numai. Încercăm să vă propunem locuri în București și în jurul orașului, unde v-ați putea relaxa în weekend-ul care vine.

Relaxare în parcurile din București

Un mod simplu de a te relaxa, este o plimbare într-unul din marile parcuri din Capitală. Fie cu bicicleta, fie pe jos, majoritatea parcurilor din Capitală sunt un mod ieftin de a te relaxa.

De exemplu, ați putea vizita Parcul Carol I. Este unul din parcurile frumos amenajate și poți face multă mișcare. În timpul primăverii și verii parcul este absolut superb și cu multe activități.

Un alt loc de vizitat și unde te poți relaxa este, deja celebrul, Parc Cișmigiu, situat în inima Capitalei. Cu aleile sale pline de umbră, locurile de joacă pentru cei mici, Parcul Cișmigiu poate fi o alegere bună pentru locuitorii din București și nu numai.

În parcul Herăstrău, acum denumit mai nou ”Regele Mihai I”, se poate ajunge foarte ușor, fie cu mijloacele de transport publice, sau cu mașina. Este unul din cele mai mari parcuri din București  și are multe zone unde să petreceți un timp minunat. Puteți să vă plimbați prin grădina japoneză, sau grădina Expoflora.

Puteți lua masa la restaurantele de aici, iar copii să beneficieze de locurile de joacă. O plimbare cu vaporașul, în sezon, sau cu barca pe lac, poate fi o altă formă de relaxare.Dacă sunteți pasionați de artă aveți galerii de artă și multe alte atracții. Parcul Herăstru este o adevărată oază de verde.

Relaxare în jurul orașului

Dacă vreți să vă plimbați în jurul capitalei, un loc deosebit de atractiv ar fi Palatul Mogoșoaia, aflat la câteva minute de București. Un alt palat, Palatul Știrbei, se află la 20 de km de oraș, și poate fi un mod inedit de relaxare, dacă nu ați ajuns până acum acolo.

Dacă vreți să simțiți miros de apă, sau chiar să vă relaxați făcând o baie, puteți merge până la Therme. Traseul până acolo nu este unul foarte lung, existând mijloace de transport public dedicat până la Therme.

Concluzie

Dacă vrem să ne relaxăm avem o sumedenie de posibilități în oraș, și în afara lui. Cu toate că se anunță o vreme mai rece, asta nu ar trebui să fie un impediment pentru o zi relaxantă, alături de familie, mai ales acum de Paște. Așa că, relaxare plăcută și distracție pe măsură.