Unde te poți plimba cu mocănița în România. Cât costă o călătorie

de: Sabina Anastasia
24 07. 2022

Cu siguranță ai auzit cel puțin o dată în viață despre mocăniță. Trenulețul minerilor, așa cum i se mai spune în popor, circulă cu o viteză maximă mult mai mică decât cea a trenurilor normale. Cu mocănița te poți plimba la vechile mine din țară și ai la dispoziție tot timpul pentru a admira meleagurile românești, platourile de verdeață delimitate prin făclii, în timp ce pe fundal răsună muzica țăranilor autentici. Află unde te poți plimba cu mocănița în România și cât costă o călătorie cu trenulețul minerilor.

Unde te poți plimba cu mocănița

Dincolo de pereții strâmbi ai chiliilor, vezi șesurile natale și plaiurile mioritice ale țării. Mai departe, poți admira peisajele idilice ale României. În România, plimbările cu trenulețul minerilor sunt disponibile în mai multe zone din țară.

Te poți plimba cu mocănița în mai multe regiuni din România. Printre acestea se numără: Maramureș, Bucovina, Transilvania și Banat. Cel mai cunoscut traseu este cel din Vișeul de Sus, Maramureș. O plimbare cu mocănița durează, aici, cel puțin șase ore, rută dus-întors.

Turiștii parcurg 56 de kilometri cu mocănița, pe Valea Vaserului, prin Parcul Natural Munții Maramureșului”, între Vișeul de Sus și Izvorul Comanului. Acesta din urmă se află la doar doi kilometri de granița cu Ucraina, așa după cum se poate observa pe oricare hartă.

Mocănița din Vișeul de Sus este disponibilă călătoriilor pe durata întregului an, inclusiv în timpul sezonului de iarnă. Începând din luna mai până în luna octombrie, deplasările cu mocănița au loc zilnic, potrivit informațiilor publicate pe mocanita-maramures.ro. Dacă vrei să eviți situații neplăcute cu care s-au confruntat alți turiști care se plimbau cu mocănița, trebuie să te informezi și în legătură cu tariful călătoriei din timp.

Cât costă o călătorie cu trenulețul minerilor

Biletul standard pentru adulți, la mocănița din Vișeul de Sus, costă 75 de lei, în timp ce al studenților și pensionarilor este mai ieftin cu 10 lei. Pentru copiii și adolescenții de până în 16 ani inclusiv, biletul de călătorie cu mocănița costă 49 de lei.

Tot cu mocănița vă puteți plimba și în Bucovina, pe un traseu de 11, 5 kilometri. Ruta trece pe lângă mănăstirea Moldovița, Muzeul Satului Moldovița sau Muzeul de ouă decorate, unde se găsesc peste 1.600 de ouă încondeiate, unicate, potrivit informațiilor publicate site-ului aferent.

Călătoria cu mocănița nu durează, în acest caz, mai mult de trei ore, rută dus-întors. În cazul copiilor și adolescenților, prețul unui bilet de călătorie este de 15 lei, în timp ce pentru adulți este cu 10 lei mai scump.

Și în Transilvania și Banat puteți călători cu mocănița. În cel dintâi caz, este vorba despre mocănița Sibiu, care circulă între Sibiu și Agnita, pe o distanță de 8 km. De asemenea, tot în Transilvania mai puteți călători cu mocănița Brad, pe traseul dintre Brad şi Crişcior din judeţul Hunedoara. Sunt, în total, 7 km de călătorie, care sunt efectuați într-o perioadă de circa 45 de minute. Sunt locuri superbe de vizitat! Pentru o rută dus-întors, copiii trebuie să plătească 10 lei, iar adulții 20 de lei.

Nu în ultimul rând, în Banat, în județul Caraș-Severin, se află mocănița Anina, care pornește din cea mai veche gară din țara noastră, gara Oravița. Mocănița urmărește un traseu de 40 de km, care trece pe sub 14 tunele din țară. Tarifele sunt asemănătoare celor prezentate mai sus.