Unde locuia Tamara Buciuceanu Botez. Sora și nepotul ei vor moșteni această vilă din centrul Capitalei
Unde locuia doamna comediei românești Tamara Buciuceanu-Botez? După trecerea sa în neființă, sora și nepotul ei vor moșteni această vilă din centrul Capitalei.
Unde locuia actrița Tamara Buciuceanu-Botez?
Actrița Tamara Buciuceanu-Botez a murit, marți, 15 octombrie. În acea zi, de la Spitalul Elias din Capitală nu veneau vești bune despre starea de sănătate a actriței. Doctorii anunțau că situația în ceea ce o privește pe ”Isoscel” s-a agravat. A fost intubată și ventilată mecanic în ultimele ore de viață, iar la câteva momente distanță, cadrele medicale i-au anunțat decesul.
Acum, „Tamara nu mai e, dar imaginea ei e dincolo se scenă”, după cum a scris Andreea Berecleanu după ce a fost la priveghiul actriței. Și dacă românilor le-a lăsat filme adevărate, pentru curioși, cei cărora Buciuceanu le-a lăsat averea ei sunt sora și nepotul, susțin surse din lumea teatrului.
Sora și nepotul ei vor moșteni vila din centrul Bucureștiului
Tamara Buciuceanu nu a avut niciun copil cu soțul ei, medicul anestezist Alexandru Botez, care a murit în urmă cu 23 de ani, drept pentru care averea va rămâne surorii ei, Iulia, în vârstă de 88 de ani, și nepotulului ei, de 55 de ani, actorul Mihai Constantin, ”Ionică” din ”Liceenii”.
De altfel, cei care au cunoscut-o au povestit că cel mai mare regret al actriței a fost faptul că nu a devenit mamă. Din 1996, când partenerul de viață i s-a prăpădit, Tamara Buciuceanu a rămas singură, într-un apartament dintr-o vilă veche din Capitală. Acolo a vizitat-o chiar și Paul Surugiu, Fuego, când a împlinit 90 de ani.
„Sunt tare fericit! Am ajuns ieri la doamna TAMARA BUCIUCEANU BOTEZ și i-am făcut o bucurie, stând câteva ore la povești, nedându-ne seama cum trece timpul! Telefonul a sunat permanent, iar dumneaei este împlinită că lumea nu a uitat-o, că îi este aproape și că poate, dincolo de orice, să inspire prin imensitatea carierei sale!
Asta e ea – pozitivitate, bunătate, naturalețe și o luciditate cum rar ți-e dat să vezi! I-am dus tort, am ciocnit și i-am oferit, simbolic, distincția „DRAG DE ROMÂNIA MEA!’, pentru tot ce înseamnă ea în această țară pe care a marcat-o definitiv cu talentul său suprem!”, povestea, în august, Fuego.