Unde ar putea fi impus certificatul verde pentru orice activitate economică. Florin Cîțu a făcut anunțul

de: Ștefan R. Apostol
14 10. 2021

România se luptă în aceste zile cu valul 4 al pandemiei de covid, cu peste 15.000 de cazuri pe zi. Incidența ratei de infectare, în unele locuri, a ajuns la 20 la mia de locuitori. Guvernul interimar condus de Florin Cîțu vrea introducera prin lege a noului certificat verde covid. Numai că Cîțu nu poate face asta și astfel atribuie această responsabilitate Parlamentului României.

Noul certificat verde covid, obligatoriu în România

Ultimele luni au adus un număr extrem de mare de cazuri de noi infectări covid. Astfel, în contextul unei răspândiri alarmante a infecției cu Covid-19, Guvernul vrea impunerea de noi măsuri. Noul certificat verde covid, care atestă vaccinarea, testarea negativă sau recuperarea de la Covid-19 este obligatoriu la intrarea în cinematografe, restaurante, săli de sport sau la participarea la evenimente publice și private. La fel de obligatoriu este și la competițiile sportive sau nunți și botezuri, în zonele în care rata infecției este între 3 și 6 la mie.

Copiii cu vârsta sub 6 ani sunt singura categorie exceptată de la această regulă. Decizia a fost luată prin ordin guvernamental. În conformitate cu noile măsuri în vigoare, accesul la cinematografe și teatre este permis la jumătate de capacitate.

Recent măștile faciale au devenit obligatorii în interior și în exterior. În baruri, cluburi și discoteci, capacitatea admisă este de 30%, în timp ce la proteste pot participa cel mult 100 de participanți.

Florin Cîțu vrea o lege, dar  paseasă responsabilitatea în Parlament

În septembrie Premierul Florin Cîțu declara că prin obligativitatea noului certificat verde covid. Guvernul a încercat să mențină deschise școlile și economia. Pe de altă parte, reprezentanții Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării spun că acest certificat verde covid nu ar fi trebuit adoptat prin ordin guvernamental. Așa se face că astăzi premierul interimar paseasă această responsabilitate Parlamentului. Este singurul organism care, prin lege, poate impune certificatul verde covid, în acest moment.

CNCD argumenta, la rândul ei, că impunerea acestei legi restricționează unele drepturi de bază. Ei au dat exemplul Franței. La începutul lunii august, a implementat măsuri similare, după ce a adoptat o lege în acest sens în parlament. Tot astăzi, Florin Cîțu a declarat că s-ar putea impune obligativitatea noului certificat verde covid în toate spațiile din București și județul Ilfov, vorbind aici de magazine și mall-uri.

„Și anul trecut a fost luată în calcul carantinarea București și Ilfov și nu a funcționat. Luăm în calcul alte măsuri, de a cere, impune certificatul verde pentru activitățile economice. Dacă vrem să avem economia deschisă, ar ajuta foarte mult.

Nu s-a discutat dacă să reducem numărul orelor de funcționare în ore. A avea certificat verde pentru orice activitate economică e important, ne gândim la acest lucru. Aș merge pe ideea de a folosi certificatul verde și în magazine.”, a declarat Florin Cîțu într-o conferință de presă susținută astăzi.