Unde a plecat Andreea Esca în vacanță. A fost vizitată de două vedete Pro TV

de: Dumitrache Diana
12 08. 2020

Andreea Esca şi Alexandre Eram fac tot posibilul să dea uitării necazurile provocate de virusul COVID-19. După ce au trecut prin momente cumplinte, cei doi au hotărât să plece în vacanţă. Ce destinaţie a ales ştirista de la PRO TV?!

Andreea Esca a plecat în vacanţă

În urmă cu doar câteva săptămâni, presa vuia despre infectarea Andreei Esca cu noul coronavirus. Soţul său, Alexandre Eram, în vârstă de 50 de ani, a fost cel mai afectat de COVID-19. Odată externată şi ajunsă acasă, jurnalista a explicat, într-un interviu, tot ce s-a întâmplat.

“Momentul în care m-a sunat fiul meu să îmi spună că tatăl lui a fost dus la Terapie Intensivă am simţit că a căzut cerul peste mine. Aia a fost limita mea, am simţit că nu mai pot”, a spus Andreea Esca.

Pentru a-i salva viaţa omului de afaceri, medicii de la Victor Babeş au decis să îi administreze un tratament cu plasma. Aceasta este, practic, ultima soluţie pentru pacienţii care fac forme grave de coronavirus.

Pentru a uita de aceste momente grele, cei doi au plecat în vacanţă la moşia pe care o deţin la Porumbacu de Sus, în judeţul Sibiu. Acesta este satul în care a copilărit vedeta PRO TV iar în urmă cu câţiva ani a cumpărat câteva proprietăţi pe care le închiriază turiştilor dornici de o experienţă tradiţională.

“Vacanţă frumoasă să aveţi şi multă sănătate!”. “Sunteţi superbă, doamna Esca!”. “Ce locuri minunate, bravo!”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de internauţi.

Unde a plecat Andreea Esca în vacanță. A fost vizitată de două vedete Pro TV

Ştirista de la PRO TV, vizitată de alte vedete ale trustului

Printre cei care au venit să o viziteze pe Andreea Esca s-au numărat Dana Rogoz şi Tudor Chirilă. Cei doi au fost impresionaţi de frumuseţea locurilor. Fosta “Abramburică” a postat pe contul său de Instagram câteva imagini realizate chiar la moşia celebrei jurnaliste.