Unde a mers fiica lui Gigi Becali în luna de miere. Imagini exotice, alături de ginerele patronului FCSB
A fost mare sărbătoarea în familia lui Gigi Becali cu prilejul nunții celei mai mici fiice a acestuia. Gigi Becali i-a făcut nuntă cu fast fiicei sale, Teodora, nuntă care fără îndoială va fi evenimentul anului 2019 și va rămâne un eveniment de neuitat. Tot de neuitat va rămâne probabil pentru cei doi soți, Teodora și Mihai, luna de miere. Unde au ales să își petreacă vacanța proaspăt căsătoriții?
Pentru că a fost nunta anului, luna de miere nu putea sa nu fie pe măsura evenimentului precedent. Teodora, fiica cea mică a lui Gigi Becali a plecat alături de alesul inimii sale, Mihai la 15.000 de km distanță de România.
Destinații de vis
Pentru că a fost nunta anului, luna de miere nu putea sa nu fie pe măsură. Teodora, fiica cea mică a lui Gigi Becali a plecat alături de alesul inimii sale, Mihai la 15.000 de km distanță de România. Cei doi au aterizat pe tărâm american, în California și Bora Bora, unde se află de mai bine de o săptămână, transmite click.ro
După ce au aterizat în SUA, cei doi s-au plimbat prin Beverly Hills și au pornit la vizitat cele mai importante obiective turistice din Cetatea Filmului, după care au zburat către Polinezia Franceză, mai exact Bora Bora.
Teodora şi Mihai Theodor Mincu s-au cazat la cea mai exclusivistă zonă de pe insulă, amplasată lângă o lagună la poalele muntelui Otemanu. ”St. Regis Resort Bora Bora” este situat la 6 km de aeroport şi este descris ca fiind locul ideal pentru oaspeţii veniţi în luna de miere. Ginerele şi fata lui Becali şi-au făcut poze şi au postat pe reţelele sociale, unde au primit foarte multe aprecieri.
Teodora Becali și Mihai Mincu s-au cununat la începutul acestei luni. După ceremonie, toți invitații au mers să petreacă la un restaurant de lux din localitatea Snagov. Meniul a fost unul pe măsura nunții, bogat, cu patru feluri de mâncare și desert. Acesta costă 110 euro de persoană, potrivit informațiilor apărute în spațiul public. Cătălin Măruță a prezentat întregul eveniment, iar Andra a întreținut atmosfera cu muzică bună.
„E un moment foarte important pentru mine. Eu am talent așa la vorbire, dar acum trebuie să spun ceva ce e în inima mea. Fără nici un fel de exagerare am să-l consider și am să-l iubesc exact ca pe băiatul meu pe ginerele meu. E un băiat de aur, mă bucur că Teo a mea s-a căsătorit cu un om de aur, și de azi va fi băiatul meu. Am trei prințese și mai am acum încă un prinț. Acum Teodora e liberă. Am spus cât ești la mine, faceți ca mine, dup-aia, când vă măritați, faceți ca bărbații voștri. Acum ea nu vrea să facă nici casă în curte. Eu am vrut să le fac casă în curte, dar a zis «ce, să mă comande tata și când sunt măritată?!»”, a spus Gigi Becali cu prilejul nunții.