Un sportiv român a cucerit-o pe fosta iubită a actorului George Clooney. Cei doi au fost surprinși în ipostaze fierbinți la piscină – GALERIE FOTO
Georgian Cîmpeanu este noul iubit al celebrei prezentatoare din Italia, Elisabetta Canalis. Cei doi nu se mai ascund, iar în mediul online au apărut câteva fotografii cu ei la piscină, în vacanța din Sardinia. Idila lor a început în momentul în care campionul de kickbox a început să o antreneze pentru prima ei confruntare din acest sport.
Georgian Cîmpeanu și Elisabetta Canalis, fotografiați la piscină
Elisabetta Canalis are un CV destul de bogat când vorbim de relațiile cu bărbați celebri. Frumoasa brunetă a fost logodită acum mai bine de 20 de ani cu Christian Vieri, a fost într-o relație cu fotbalistul brazilian Reginaldo, fost la AC Parma, iar doi ani a fost văzută la brațul actorului George Clooney. În urmă câteva săptămâni au apărut zvonuri că ar fi într-o relație cu Georgian Cîmpeanu, un sportiv român care a fost de patru ori campion mondial la kickbox. Cei doi nu au spus o vorbă despre această poveste, dar acum au decis să nu se mai ascundă.
Georgian Cîmpeanu și Elisabetta Canalis se află în vacanță în Sardinia și nu s-au mai ferit, așa că jurnaliștii au fost vigilenți și i-au fotografiat când se hârjoneau în piscină. Din gesturile lor s-a văzut clar că formează un cuplu, deși diferența de vârstă este destul de importantă. Elisabetta Canalis are 44 de ani, iar noul bărbat din viața ei este cu 15 ani mai tânăr.
Cei doi s-au cunoscut pe tărâmul profesional pentru că Georgian a pregătit-o pentru primul ei meci oficial de kickbox, care a avut loc în anul 2022 și care s-a încheiat cu un succes.
Elisabetta Canalis este o actriță, prezentatoare TV și model din Italia. A apărut în multe campanii publicitare și reviste de renume, iar apoi a devenit cunoscută pe plan internațional datorită prezenței sale în filme și emisiuni TV. „Deuce Bigalow: European Gigolo” și „A Nanny for Christmas”, sunt cele două pelicule cunoscute în care a apărut.
Elisabetta a fost prezentatoare TV în Italia, unde a lucrat în emisiuni de divertisment și de știri. Canalis a fost căsătorită timp de 9 ani, din 2014 până în martie 2023, cu medicul Brian Perri și au împreună o fetiță.