Un român stabilit în Spania și-a ucis soția. În casă erau și cei doi copii ai lor. Ce se întâmplă acum cu ei

de: Năstase Mirabela
24 01. 2020

Daniel Mateescu și-a ucis soția înfigâbdu-i un cuțit direct în inimă. Tragedia a avut loc în noaptea dinpre marți spre miercuri, tulburând liniștea întregii comunități. În casă erau și cei doi copii ai lor. Ce se întâmplă acum cu ei.

Un român stabilit în Spania și-a ucis soția

Femeia, pe nume Liliana Mateescu, în vârstă de 43 de ani, a ani a avut parte de o moarte cruntă. Cei doi erau la muncă în Spania încă din 2006, la Ouebla Almoradiel. Soții începuseră să se certe aproape din orice, iar un astfel de scandal a provocat o adevărată tragedie.

Furios peste măsură pe soția sa, Daniel Mateescu în vârstă de 50 de ani, angajat al unui depozit dintr-un orășel vecin, a reacționat cât se poate de violent, titrează EL Pais. Bărbatul a luat un cuțit, a strâns-o cu putere în mână, iar cu cealaltă i-a înfipt cuțitul în inimă de două ori. Copiii au fost treziți de zgomote și au fugit într-un suflet la bucătărie, dar au ajuns prea târziu. Mama lor zăcea în agonie, iar tatăl, speriat de ceea ce a putut să facă le-a strigat să plece de acolo. A pus apoi mâna pe telefon sunând la 112 pentru ambulanță și pentru a se autodenunța.

Autoritățile spaniole au condamnat crima, iar cazul a fost imediat mediatizat de presa spaniol, determinându-l pe ministrul Egalității, Irene Montero, să intervină. „Investigăm un alt posibil omor sexist. O femeie a fost ucisă de partenerul ei din zona Castilla-La Mancha. Nu ne vom opri până când societatea noastră nu va încheia cu violenţa”, a scris ministrul pe Twitter, potrivit El Espanol.

Reacțiile oficialilor spanioli

De asemenea, o reacţie promptă a avut şi purtătoarea de cuvânt a Guvernului din Castilla-La Mancha, Blanca Fernández, pe contul de Twitter.

„Primesc cu groază ştirea despre o nouă crimă în #CLM, o femeie de 40 de ani lasă în urmă doi copii care au fost martorii crimei oribile. Când se va opri acest lucru? Condamnăm ferm aşa ceva.  Asta este ceea ce vrem să evităm, de aceea educaţia este importantă”, a scris Fernández.

Primarul Tostado şi Consiliul Local al orăşelulului au decretat trei zile de doliu.  „Este păcat. În 2019, nu a existat nicio crimă sexistă în Castilla La Mancha. Acum, în mai puţin de o lună, am avut deja două”, a afirmat edilul, conform sursei citate.