Un român aflat la tratament în Italia cântă la pian în aeroport. Cum au reacționat oamenii când l-au auzit VIDEO
Un român bolnav a emoționat pe toată lumea dintr-un aeroport. Acesta le-a oferit câteva momente de vrajă celor aflați acolo. Care este povestea băiatului?
Să cânți într-un loc public în speranța de a face un ban, nu este nici pe departe cea mai ciudată activitate. În același timp însă, există unii care nu își doresc nici respectiva sumă modică. În cazul unui orădean aflat pe aeroportul din Palermo, bărbatul nu a vrut decât să-și transmită drama pe care o trăiește prin intermediul unui pian aflat în spațiul public.
Numele lui este Claudiu, iar spre deosebire de 90% dintre românii din Italia, el nu se dusese în acea țară pentru un loc de muncă. Din păcate pentru el, suferă de insuficiență renală cronică și a ajuns în Italia pentru tratament. Acesta detaliu nu era foarte evident pentru majoritatea celor care l-au ascultat în spatele clapelor, dar, dintr-un punct de vedere, suferința și pasiunea sa s-au resimțit în muzică.
Povestea lui Claudiu din Oradea a fost imortalizată și detaliată de senatorul USR Emanuel Ungureanu. Omul politic s-a aflat întâmplător cu bolnaul în același aeroport și l-a filmat pentru câteva minute, după care, i-ar aflat povestea. El a clasificat experiența de pe aeroportul din Palermo ca fiind două minute de vrajă.
„Linişte pe aeroportul din Palermo. Cântă Claudiu. Claudiu este din Oradea, suferă de insuficienţă renală cronică şi este dependent de un aparat de dializă. Ieri seară a suportat timp de 3 ore şi jumătate tratamentul de supravieţuire. Pianul îl linişteşte şi de acolo se dăruieşte. Necunoscuţii din aeroport care s-au lăsat vrăjiţi de muzica lui nu îi cunosc povestea, suferinţa, dar i-au simţit bucuria de a dărui”, a scris membrul USR în descrierea filmuleţului.
USR-istul a continuat: „M-am uitat la mâinile lui, la mâna cu fistula care îi este împunsă cu ace groase la fiecare dializă… Clapele pianului din Palermo au primit dragoste astăzi. (…) Mulţumim, Claudiu”. A concluzionat politicianul. La momentul redactării acestui material, în aproximativ 24 de ore de la publicarea sa, clipul a adunat 20.000 de vizualizări, câteva zeci de distribuiri și comentarii. Un lucru este însă sigur, niciodată nu poți judeca un artist la prima vedere.