12 iul. 2021 | 14:10

Un român a urmărit finala EURO 2020 lângă prinţul William şi Kate Middleton. Cine este el

Sport
Un român a urmărit finala EURO 2020 lângă prinţul William şi Kate Middleton. Cine este el
Anglia a pierdut finala EURO 2020 pe mâna ei

Duminică seara întreaga Europă a stat cu privirea ațintită pe stadionul Wembley. Cele mai bune echipe de la EURO 2020, Anglia și Italia s-au întâlnit în ultima fază a competiției. Deși favorită, Anglia a pierdut finala pe mâna antrenorului și a celor trei jucători tineri care au ratat loviturile de la 11 metri. Saka, cel mai tânăr jucător, a fost cel care a pecetluit soarta finalei, ratând ultima șansă a Angliei. În lojele VIP, alături de familia regală s-a aflat și un român, și nu oricare. Este vorba de președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

Anglia a pierdut finala EURO 2020 pe mâna ei

În fața a peste 60.000 de oameni, Anglia deschidea în minutul 2 scorul printr-un șut al lui Shaw, din 16 metri, în finala EURO 2020. Până în repriza secundă, Anglia a condus și speranțele fanilor englezi erau la cote înalte. A venit busculada din careul de 6 metri. Dpă o lovitură de colț Bonucci avea să egaleze și meciul a fost așa până la finalul minutelor de prelungire.

Southgate, antrenorul englez, introduce trei tineri jucători, pe Marcus Rashford, Jadon Sancho și Bukayo Saka. Toți trei aveau să fie decisivi pentru Anglia când s-a ajuns la loviturile de la 11 metri. Din păcate, și spre disperarea fanilor, toți au ratat, ultimul, Saka, punând capăt speranțelor britanicilor de a câștiga finala EURO 2020.

VIP-uri în loja de pe Wembley

La finala EURO 2020 de aseară în loja VIP au următit meciul dintre Anglia și Italia, familia ergală, în frunte cu Prințul William, Tom Cruise, celebrul actor american, Louis Figo, marea vedetă engleză David Becham, dar și premierul Boris Johnson.

Din fotoliile de VIP au mai putut urmării meciul din finala EURO 2020 și alte personalități din lumea fotbalului internațional. Printre aceștia s-a aflat și președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu. Conform pozelor, Răzvan Burleanu s-a aflat foarte aproape de locul unde a stat Prințul William, alături de soția sa și de micuțul George.

Invitații de acest gen au fost trimise majorității președinților de Federații din Europa, cât despre Răzvan Burleanu, acesta este foarte bun prieten cu șeful UEFA, Aleksander Ceferin.

Din păcate, seara nu a fost ferită și de incidente neplăcute. Într-un clip publicat de un spectator italian, la ieșirea de pe stadion, fanii englezi au luat la bătaie mai mulți suporteri italieni, fiind necesară intervenția stwearzilor și a poliției londoneze.

Prințul William, după decernarea trofeului EURO 2020, le-a transmis un mesaj pe twitter fotbaliștilor englezi:

„Sfâşietor. Felicitări Italiei pentru o mare victorie. Anglia, ai ajuns atât de departe, dar din păcate azi nu a fost ziua ta.

Puteţi ţine capul sus şi puteţi fi mândri de voi. Ştiu că urmează mult mai multe. W”, a fost mesajul postat de prinţul William.

Parteneri
Ordinul dat de Putin ucrainenilor din teritoriile ocupate. Decizia dificilă pe care trebuie să o ia oamenii
Redactia.ro
Care sunt bolile pentru care nu se poate reînoi permisul auto
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
„Nu a fost o greșeală... A fost făcut intenționat”. Teo Trandafir a vorbit despre pozele de la care a pornit scandalul infidelității lui Cezar Ionașcu. Ce a spus vedeta TV în legătură cu zvonurile că Ionașcu ar fi înșelat-o pe mama celor 6 copii ai săi cu o cunoscută jurnalistă. S-a aflat și despre cine este vorba!
Unica.ro
Tichetele de vacanță ar putea fi impozitate. Câți bani vor primi, de fapt, angajații
EVZ.ro
Una zice, alta face! Dana Roba încă se întâlnește cu Beni, fostul iubit! Informații exclusive despre cum "o joacă", în realitate, make-up artista
Spynews
Permis auto 2025. Taxă pentru șoferii din România. Se achită obligatoriu
Capital.ro
Vlăduța Lupău, în cel mai mic costum de baie, pe plajele din Dubai. Sutienul i-a jucat feste, iar pozele au devenit virale. Artista NU a plătit degeaba mii de euro pentru implanturi
Avantaje
Adeverința care trebuie depusă de pensionari semestrial. Primul termen este 31 martie
Mediaflux
Ministerul Educației lansează „butonul roșu” în instituțiile de învățământ. Pentru cine va fi măsura de siguranță
Spynews.ro
Ce să faci când îţi rămâne un os de peşte în gât. Soluții care te pot scoate din încurcătură
Realitatea.net
România-Bosnia, astăzi de la 21:45! Tricolorii îmbracă noul echipament. Cine sunt primii jucători care pornesc spre CM 2026!
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro