„Un psihopat de vârf în România“. Cum a fost filmat guru Giuseppe că racolează fete, totul sub ochii polițiștilor
Caz șocant în România. Guru Bogdan Giuseppe, trimis în judecată acum trei ani pentru 31 de violuri, se află în libertate și își continuă nestingherit activitatea: racolează fete în Piața Unirii, chiar sub ochii autorităților! Unul dintre cei care au anchetat cazul său spune că bărbatul este „un psihopat de vârf din România“.
Trimis în judecată pentru 31 de violuri, dar încă liber
Pe numele său au fost formulate 31 de acuzații de viol, dar, cu toate acestea, este încă în libertate și își continuă activitatea în Capitală. Bogdan Giuseppe, căci despre el este vorba, a fost suprins zilele trecute pe camerele ascunse în timp ce încerca să racoleze fete pentru a le duce în fostul său cabinet de psihologie, loc unde a comis agresiunile sexuale.
Inculpatul, care este judecat de trei ani, a postat numeroase anunțuri în online, fiind în căutare de fete „fără obligații“, care vor să se inițieze în domeniul ezoteric. Potrivit unor surse judiciare care îl cunosc pe bărbat din timpul desfășurării anchetei, profilul agresorului se prezintă astfel:
„Giuseppe este tipul de psihopat narcisic, cu o mare capacitate de manipulare. Îi este foarte ușor să păcălească, este un maestru al cuvintelor bine meșteșugite, manipulează cu lejeritatea cu care respiră, nu mai distinge între adevăr și minciună“, notează libertatea.ro.
„Un psihopat de vârf în România“
Sursele mai precizează că Bogdan Giuseppe caută fete cu un nivel de încredere în sine foarte scăzut, dezorientate în relațiile sexuale, a căror vulnerabilități psihologie pot fi exploatate. Din nefericire, acesta rămâne în continuare un „pericol public“.
„Minorele reprezintă trecerea la un nou etaj fantasmatic, care este indicator de periculozitate socială certă. Va explora noi segmente de fantezie deviantă, își va pune la încercare măsura în care acestea îl pot excita sexual. Dacă nu se mulțumește, va trece la alte segmente fantasmatic sexuale“, mai spus sursele judiciare.
La întâlnirea cu o jurnalistă de la Libertatea, filmată cu camera ascunsă, Giuseppe a avut o atitudine relaxată, fiind sigur pe el, și s-a prezentat drept autoritate în domeniul ezoteric, cu vocație mesianică și care visează la o echipă de 12 femei, după modelul apostolilor.
Bărbatul promite să te ia sub protecția lui și să îți asigure un statut în societate: îți achită studiile și te angajează la Ministerul Afacerilor Externe. În realitate… evident că lucrurile nu se întâmplă așa!
„Este unul dintre vârfurile psihopaților din România: agent SRI, SIE, ginecolog, psihoterapeut medical, mistagog, genetician și experimentalist placebo… Așa se recomanda Giuseppe, printre altele“, mai spun sursele judiciare citate de Libertatea.