Un prezentator TV din România a apărut în chiloți, la TV. Ce decizii ar putea lua șefii de la Digi

de: Alexandra Chivu
02 07. 2019

Un prezentator TV din România a apărut în chiloți, la televizor, după ce s-a îndoit de evoluția echipei naționale de tineret, la Campionatul European.

Decebal Rădulescu, prezentator TV din România, a apărut în chiloți, la TV

Jurnalistul sportiv Decebal Rădulescu, colaborator al emisiunii ”Digisport Special” a pierdut, dar s-a ținut de cuvânt! Ziaristul nu a avut încredere în echipa națională de tineret, la Campionatul European, așa că a pus un pariu cu Ilie Dumitrescu că băieții lui Mirel Rădoi nu vor ieși din grupe. Cine pierdea, avea să vină în lenjerie intimă într-o emisiune, în direct, lucru care s-a și întâmplat. Rădulescu a pierdut, astfel că promisiunea trebuia îndeplinită. Ce e drept, a durat puțin până să își facă curaj.

Jurnalistul sportiv Decebal Rădulescu s-a îndoit de evoluția tricolorilor, așa că a fost nevoit să apară în chiloți, la TV

După puțin timp după ce tricolorii și-au făcut treaba pe teren, a apărut și Decebal Rădulescu, un pic înfrigurat. A pășit timid, a renunțat la haine și a intrat în studioul de sport, purtând doar boxeri. Și-a salutat colegii, pe Ilie Dumitrescu, Daniel Stanciu și Vali Moraru, a zăbovit puțin timp în platou. În final, totul s-a sfârșit cu bine, prezența lui Decebal a fost covârșitoare, iar ipostaza în care a apărut a stârnit zâmbete pe buze.

Decebal Rădulescu, stanjenit, dar bucuros pentru victoriile nesperate obținute de tricolori

Deși s-a pus într-o postură incomodă, Decebal Rădulescu a fost bucuros pentru victoriile nesperate obținute de naționala condusă de Mirel Rădoi. „Recunosc că nu m-am gândit o clipă că putem ajunge aici. Nu puteam să mă mint. Dar am greşit. Câteodată e nevoie de curaj, de optimism dus la extrem şi lucrurile ies aşa cum îţi doreşti. Dintr-odată, lumea se deschide. Aşa a fost cu Under 21. De azi, pentru mine se va numi „after 94”. Bravo, băieţi! Şi, da! Am un pariu public cu Ilie Dumitrescu, pariu pe care-l voi respecta întocmai. Ilie a crezut de la început. După calificare am făcut prinsoarea”, a scris jurnalistul pe contul său de Facebook.

Cât despre sancțiunile care ar putea veni ”la pachet” cu acțiunea jurnalistului, se știe că Digi este o post cu o anume conduită, astfel că ar putea urma o lovitură în urma momentului amuzant petrecut pe micile ecrane.