Un oficial rus a recunoscut că armata folosește drone iraniene. Nu știa că e în direct
Explozia de la Podul Kerci (Peninsula Crimeea) a declanșat noi atacuri rusești asupra regiunilor ucrainene, vizată de bombardamente masive fiind capitala Kiev. De această dată, Vladimir Putin a folosit drone iraniene kamikaze, susțin președintele Volodimir Zelenski și aliații occidentali, cu toate că Teheranul a negat că ar fi trimis astfel de dispozitive Rusiei Însă, recent, un oficial din cadrul Ministerului Apărării de la Moscova a recunoscut că armata rusă le folosește în războiul cu statul vecin.
Un oficial de la Moscova a dat de gol armata rusă
În momentul în care a fost invitat în platoul unei emisiuni de știri, un responsabil din cadrul Ministerului rus al Apărării a făcut o gafă uriașă, fără să-și dea seama că este deja în direct. Oficialul le-a cerut prezentatorilor TV să nu îl întrebe despre dronele iraniene folosite de Vladimir Putin în Ucraina.
„Cum se va schimba la nivel fundamental piața globală? Haideți să întrebăm un expert”, spune prezentatoarea emisiunii, introducându-l apoi pe Ruslan Nikolaevici Puhov, directorul Centrului pentru Analiza Strategiilor și Tehnologiilor de la Moscova și membru în Consiliul Public din cadrul Ministerului Apărării, condus de Serghei Șoigu.
Ce a putut spune în direct despre dronele iraniene
În timp ce se așază pe fotoliul din platou, Puhov le cere jurnaliștilor să nu „agite apele prea tare” și să nu-i pună întrebări cu privire la dronele de fabricație iraniană Shahed-136 folosite de armata rusă în atacurile din Ucraina.
„Știm cu toții că sunt iraniene, dar autoritățile nu au recunoscut acest lucru”, afirmă oficialul rus rapid, fără să-și dea seama că este deja în direct. Deși declarația este șocantă, jurnalista TV continuă cu întrebarea pregătită ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Autenticitatea acestui videoclip a fost confirmată de către Tadeusz Giczan, jurnalist bielorus și cercetător la Centrul de Analiză Politică Europeană, care, în cursul acestei săptămâni, a explicat motivul real pentru care Rusia a trimis trupe în Belarus. Giczan a catalogat momentul drept „gafa zilei”.
Acuzații pentru Kremlin și Teheran
Jake Sullivan, consilierul președintelui american Joe Biden pe partea de securitate naţională, a avertizat, încă din luna iulie, că SUA dețin informații compromițătoare despre Rusia și Iran. În vară, americanii au spus că Moscova a cerut de la Teheran sute de drone pentru războiul din Ucraina.
Guvernul iranian a dezmințit acest lucru, spunând că afirmațiile Casei Albe reprezintă dezinformare americană. În plus, a acuzat Statele Unite că, împreună cu Europa, „au transformat ţările ocupante şi ţările agresoare, inclusiv cele situate în Asia de Vest, într-un depozit pentru armele lor mortale”.
Ulterior, Sullivan a revenit cu noi informații, publicând imagini din satelit care arată cum oficiali ruși au vizitat un aerodrom din Iran, pentru a vedea drone cu capacități de atac.