Un nou cutremur în România, în dimineața zilei de 25 iulie 2024! Unde a fost resimțit

de: Ștefan R. Apostol
25 07. 2024

În ultimele 72 de ore, conform INCDFP, au fost cel puțin trei noi cutremure în România. Două au avut loc în urmă cu două zile, iar un nou cutremur în România, în dimineața zilei de 25 iulie 2024. În acest context, specialiștii institutului au precizat și unde a fost resimțit ultimul cutremur.

Două cutremure în aceeași zi, și în aceeași zonă

În urmă cu două zile, pe 23 iulie, INCDFP anunța producerea a două noi cutremure pe teritoriul țării noastre, la interval de cel puțin 3 ore între ele. Primul, în jurul orei 01:28, și cu o magnitudine de 2,3 grade pe scara Richter. Cel de-al doilea s-a produs la ora 05:02, și a avut o intensitate de 2,7 grade pe aceeași scară de valori.

Amândouă aveau să se producă în aceeași zonă seismică Vrancea, fiind resimțite în orașe precum Focșani, Buzău, Sfântu-Gheorghe, Brașov, și foarte aproape de Ploiești, dar fără a fi înregistrate pagube materiale sau umane.

Un nou cutremur în România, în dimineața zilei de 25 iulie 2024

În jurul orei 03:22, în această noapte, INCDFP a mai înregistrat un nou cutremur în România, în aceeași zonă seismică Vrancea, și cu o intensitate de 2,4 grade pe scara Richter, la o adâncime de 142,8 kilometri.

Unda de șoc s-a întins înspre localitățile menționate anterior, iar autoritățile locale nu au anunțat pagube de nicio natură, după producerea seismului din această dimineață:

„În ziua de 25 Iulie 2024, la ora 03:22:48 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.4, la adâncimea de 142.8 km.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km V de Focșani, 60km SE de Sfântu-Gheorghe, 61km NV de Buzău, 69km E de Brașov, 86km NE de Ploiești”, anunță INCDFP astăzi.

Două seisme relativ puternice în Japonia

Tot din informațiile înregistrate de institutul român INCDFP, pe 21 iulie pe coasta Japoniei, foarte aproape de insula Hokaido, au fost semnalate două cutremure relativ puternice. Amândouă s-au produs la un interval extrem de scurt, de doar câteva secunde între ele, în jurul orei 07:27, ora locală.

Cele două cutremure au avut o intensitate de 5,9, respectiv, 5,8 grade pe scara Richter, iar ca adâncime la 10, respectiv 15 kilometri. Un alt seism, dar de data asta de 4,8 grade, avea să fie înregistrat aproape de insula Honshu, dar la o adâncime de 90 de kilometri, a doua zi.

Din păcate, Japonia este una din zonele cu cea mai mare activitate seismică, aflându-se în zona denumită „Cercul de Foc”, și unde astfel de situații sunt aproape la ordinea zilei, iar locuitorii s-au obișnuit cu aceste mișcări telurice constante.