Un deputat PMP a fost implicat într-un accident rutier, în dimineața zilei de vineri, la Focșani. Politicianul a fost transportat la o unitate medicală.
Deputatul PMP Constantin Codreanu a fost rănit într-un accident rutier, în Focșani. Incidentul a avut loc în timp ce mașina se afla la semafor, autoturismul deputatului fiind lovit de un autovehicul care circula cu viteză. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului, apoi a fost transportat de un echipaj SMURD. Parlamentarul se afla în mașina Camerei Deputaților, pe locul din dreapta, în momentul în care autovehiculul a fost lovit în spate de un alt automobil.
„În această dimineață, pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în municipiul Focșani, pe Calea Moldovei, în care au fost implicate două autoturisme.
Pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului au acționat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD.
Paramedicii au acordat primul ajutor unei persoane de sex masculin, în vârstă de 39 de ani, care a suferit în urma impactului un traumatism facial de piramidă nazală. Pacientul a fost transportat la U.P.U. a Spitalului Judeţean Focșani”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Pârvu, la Antena 3.
Conducătorul auto care a provocat accidentul va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă. „A rezultat rănirea ușoară a celui de-al doilea conducător auto, precum și a pasagerului din același autoturism. În cauză a fost întocmit dosar penal”, au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.
„În urma impactului, Dacia Duster în care mă aflam a fost avariată complet. Șoferul s-a ales cu traumatism cranio-facial. Eu, dat fiind faptul că mă aflam pe bancheta din spate, m-am ales cu fracturi în zona lombară și un traumatism cranio-facial.
S-a demonstrat o teorie bine cunoscută: poți să respecți toate regulile din lume, dar e suficient să fie un nebun care le încalcă pentru ca accidentul să se producă. Șoferul care l-a provocat va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă”, este o parte din mesajul lui Codreanu.