Un hotel din România a fost închis de ANPC. Ce nereguli au găsit inspectorii
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a luat decizia de a închide un hotel din România, în urma unei sesizări primite în cursul zilei de duminică, 23 aprilie. Inspectorii au găsit o serie de nereguli, fapt pentru care au decis amendarea, după care închiderea temporară a unității hoteliere.
Hotel din România, închis de inspectorii ANPC
Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș Severin au efectuat o acțiune de control în urma căreia au decis închiderea Hotelului Turist din stațiunea Secu.
Echipa de inspectori a constatat, la faţa locului, că se confirmă o sesizare primită duminică, 23 aprilie, anunță Agenția de presă Rador.
Ce nereguli au găsit
În urma verificărilor, aceștia au constat faptul că aspectele semnalate se confirmă, operatorul economic nerespectând condițiile igienico-sanitare la prestarea activității de cazare.
Prin urmare, comisarii CJPC Caraș Severin au aplicat două amenzi contravenționale, în valoare totală de 6.000 lei și au dispus, totodată, măsura de oprire temporară a prestării serviciilor până când vor fi puse la punct toate deficiențele indetificate. Iată ce au descoperit, mai exact:
- folosirea, în camerele pregătite pentru primirea turiștilor, a unor saltele rupte, pătate, a unor perne și lenjerii pătate;
- utilizarea unui mobilier prăfuit neigienizaț în camere;
- folosirea unor spații de cazare cu igrasie, cu băi neigienizate, cu pânze de păianjeni, fără covorașe antiderapante, cu aplice electrice desprinse parțial de la instalația electrică;
- lipsa vizei de funcționare pentru anul în curs, pe autorizația de funcționare emisă de Primăria Municipiului Reșița.
Piața Gorjului din Capitală, închisă parțial
Zilele trecute, ANPC a făcut mai multe inspecții într-una din marile piețe din București, Piața Gorjului din cartierul Militari. Din păcate, nereguilile regăsite aici, au determinat instituția de control a statului să ia decizia de a închide parțial piața până când problemele găsite la fața locului vor fi soluționate.
„O parte din piață, din zona de tarabe, a fost închisă. Mulți dintre cei care – sub o formă sau alta – se fac că întrețin aceste zone pentru a favoriza producătorii români o fac după cum vedeți, le oferă aceste ”condiții” de muncă.
Pe lângă lipsa de igienă, sunt gropi în alei, cea mai mare parte din clienți sunt bătrâni, se pot accidenta, toată piața este plină de gropi”, a declarat Horia Constantinescu pentru G4Media.
Citește și: Restaurant italian celebru în Bucureşti, închis de ANPC. Ce au găsit inspectorii în bucătărie