Un fost model de succes din România a ajuns medic pe ambulanță. O mai recunoașteți?

de: Năstase Mirabela
27 03. 2020

Una dintre cele mai frumoase fotomodele de la noi a fost Gabi Szilagi, în vârstă acum de 51 de ani. Aceasta a strălucit mai bine de două decenii în lumina reflectoarelor, dar s-a reprofilat în urmă cu șapte ani, lucrând ca asistentă medicală pe Ambulanță.

Un fost model de succes din România a ajuns medic pe ambulanță. O mai recunoașteți?

Dacă în trecut era impecabil îmbrăcată, în haine costisitoare, cu părul coafat după ultimele tendințe, acum este văzută în salopetă de asistentă, pantaloni și bocanci. În această perioadă, aceasta lucrează 12 ore pe zi și poartă costum special, protejându-se de noul coronavirus.

Gabi Szilagi în urmă cu trei ani, sursă foto Click.ro

Gabi se află la datorie în această perioadă de pandemie, mergând la suspecții de coronavirus acasă:

”Merg la suspecții de coronavirus,  alături de colegii mei, dar suntem bine protejați dacă respectăm cu strictețe regulile de igienă și de dezinfecție. E incomod și anevoios, dar le respectăm. Sunt bine. Lucrăm în ture de 12 ore! ”, a spus aceasta pentru Click.ro.  Gabi a absolvit Liceul ”Tonitza”, dar şi Facultatea de Psihologie experimentală. Gabi Szilagi a fost una dintre cele mai frumoase fotomodele din România, însă viața ei s-a schimbat în urmă cu șapte ani de când a decis să devină asistentă medicală.

Gabi Szilagi își pune combinezonul pentru a se proteja, sursă foto: Click!.ro

Câte cazuri de coronavirus sunt în România

Pe teritoriul României sunt confirmate până acum 1.292 infecții cu coronavirus. Dintre aceștia, 115 dintre au fost declarați vindecați și au fost externați. Autoritățile fac apel la populație să se informeze doar din surse oficiale. În total, în România au murit 24 de persoane infectate cu coronavirus.  Reamintim că primul caz de coronavirus confirmat pe teritoriul țării a fost anunțat la 26 februarie, iar în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 263 de cazuri noi de Covid-19. Bilanțul oficial ajunge astfel la 1.292.