Un fermier din Arad şi-a închis toate conturile la BCR, după ce Austria a blocat aderarea României la Schengen. Mesajul băncii

de: Ana Chivu
08 12. 2022

Un fermier din Arad a hotărât să își închidă toate conturile la BCR. Bărbatul a luat această decizie după ce Austria a blocat aderarea României la Schengen. Șeful băncii austriece care deține BCR în România a venit și cu un mesaj pentru politicieni după cele petrecute „Nu există state membre de mâna a doua. Regretăm rezultatul votului de astăzi”, transmite Willi Cernko.

Un fermier din Arad trece la fapte: el și-a închis toate conturile bancare după ce Austria a blocat aderarea României la Schengen

Decizia Austriei de a se opune intrării României în Spațiul Schengen a iscat discuții în lanț, dezbateri publice, dar și acțiuni. Un fermier din Arad a hotărât să protesteze cu mijloacele pe care le-a găsit la îndemână în acest scenariu pentru a-și arăta nemulțumirea.

Mai exact, Dimitrie Muscă și-a închis conturile bancare la BCR – parte a Erste Group și a vrut să boicoteze și OMV Petrom. Cel din urmă a subliniat că este foarte supărat de faptul că Austria ,,este singura țară care nu vrea să ne dea votul”. 

De asemenea, el a stabilit și că nu va mai lucra cu OMV Petrom, deși consumă motorină multă la cele peste 7.000 de hectare de motorină.

,,Sunt foarte supărat”

„Sunt foarte supărat după ce am văzut încă de dimineață toate dezbaterile care au avut loc privind intrarea României în Schengen și a faptului că Austria este singura țară care nu vrea să ne dea votul.

Clar am decis – și am dat drumul – de a închide conturile bancare de la cele două societăți, Combinatul Agroindustrial Curtici și Combinatul Agroindustrial Olari, de la banca cu capital austriac.

De asemenea, am decis că nu vom mai lucra cu OMV Petrom deși am consum foarte mare de motorină la peste 7.000 de hectare de motorină și zeci de mii de porci. Nu voi mai cumpăra nimic din ceea ce produce Austria!

Fac un îndemn: trebuie să fim și buni români, buni patrioți. Noi nu trebuia să ajungem aici, dar asta este situația la ora actuala și este momentul să ne trezim”, a transmis românul, potrivit aradon.ro 

,,Regretăm rezultatul votului de astăzi în Consiliu”

Șeful băncii austriece care deține BCR în România a venit cu un mesaj pentru politicieni după blocarea aderării la Schengen. Șeful grupului bancar a reacționat la scurt timp după ce Consiliul Justiției și Afaceri Interne a blocat aderarea țării noastre și Bulgariei la Spațiul Schengen în urma votului negativ al Austriei și Olandei.

Șeful Erste Bank transmite că „regretăm rezultatul votului de astăzi în Consiliu. România și Austria au multe lucruri de care sunt strâns legate împreună. Sociale, culturale și, bineînțeles, și economice.

Austria este unul dintre cei mai importanți investitori din România, iar România este, la rândul ei, o piață de export foarte importantă pentru companiile austriece. Cu toate acestea, este clar că acest pas va avea consecințe foarte palpabile pentru milioane de cetățeni ai UE. Prin urmare, scopul nostru comun trebuie să fie găsirea rapidă a unei soluții viabile.”

Ce spune Raiffeisen Bank România?

În timpul acesta, Raiffeisen Bank România a refuzat să comenteze decizia politică luată de autoritățile de la Viena, dar se declară surprinsă de rezultatul votului. La scurt timp după anunțul oficial, o parte din firmele austriece de la noi au fost amenințate cu un boicot.

„Nu suntem în măsură să comentăm asupra deciziilor cu caracter politic, mai mult decât că ne arătăm surprinși de această decizie”, arată reprezentanții Raiffeisen. (Sursa: libertatea.ro)