Un dinamovist îl atacă pe Hagi: „Seamănă tot mai mult cu finul Gigi”
Viitorul a suferit o înfrângere ruşinoasă, pe propriul teren, scor 0-3, în faţa celor de la Sepsi. Pentru echipa lui Gheorghe Hagi, rezultatul nu este o mare problemă. Locul 1 în play-out pare oricum asigurat. Marea perdantă după acest rezultat este Dinamo. Sepsi este pe ultimul dintre locurile care asigură rămânerea în Liga 1 şi fără baraj. Adică exact locul pe care îl ţinteşte şi echipa lui Gigi Mulţescu în acest final de sezon. Iar victoria formaţiei din Covasna pe terenul Viitorului complică foarte mult situaţia lui Dinamo.
Vaişcovici este convins că se fac jocuri de culise pentru ca Dinamo să fie retrogradată
Unul dintre cei mai apreciaţi jucători din istoria lui Dinamo, Claudiu Vaişcovici, l-a atacat dur pe Gheorghe Hagi. Şi dă de înţeles că Viitorul nu şi-a apărat corect şansele în partida disputată în faţa celor de la Sepsi.
„Gică Hagi, băiat bun ca de obicei. Seamănă leit cu finul Gigi de la FCSB. Eu cred în ceea ce am spus și la TV. După ce că suntem vai de mama noastră, ca echipă și ca joc (din vina noastră și a conducerii), băieții buni, adică cluburile, sunt împotriva noastră”, a scris Claudiu Vaişcovici pe pagina sa de Facebook.
Culmea, Vaişcovici a mers şi mai departe cu acuzele. Şi a luat la ţintă şi doi foşti colegi de-ai săi de la Dinamo, pe Ioan Andone şi pe Mircea Rednic. Vaişcovici nu vede cu ochi buni nici victoria obţinută de CSMS Iaşi în faţa celor de la FC Voluntari. Moldovenii ocupă locul 12 în clasament, poziţie care duce la baraj. O variantă de luat în calcul şi pentru Dinamo, care este pe 13, ce-i drept cu multe meciuri restante.
„Ando a stat capră la Mircea (n.r. Rednic, antrenorul lui Poli Iași). Vreau să văd dacă este dinamovist cum cred că este”, a mai spus Vaişcovici.