Un cunoscut actor din serialul „Orange Is The New Black” a murit. Avea doar 56 de ani

Un cunoscut actor din serialul „Orange Is The New Black” a murit. Avea doar 56 de ani
Un actor din „Orange Is The New Black” a murit.

Un actor cunoscut din serialul „Orange Is The New Black” s-a stins din viață. Artistul avea doar 56 de ani și fusese cunoscut și în lumea sportului. Bărbatul a fost jucător de fotbal american, iar ulterior a decis să intre în cinematografie. Fanii serialului celebru au rămas fără cuvinte atunci când au auzit vestea tragică. Anunțul a fost făcut recent chiar de agentul său. ,,Era un om incredibil”, a subliniat acesta.

Doliu la Hollywood: a murit un actor din „Orange Is The New Black”

Brad William Henke s-a stins recent din viață. Fostul jucător de fotbal american și actor cu siguranță o să rămână în amintirea tuturor pentru rolul din serialul ,,Orange is the new black”. Starul internațional avea doar 56 de ani. Decesul lui a venit ca un șoc pentru toți fanii săi. Mai exact, Brad a murit în somn pe data de 29 noiembrie, arată declarațiile agentului său.

„Brad era un om incredibil de bun, cu energie plină de bucurie. Un actor foarte talentat, îi plăcea să fie parte din comunitatea sa … și îl iubeam la rândul nostru. Gândurile noastre se duc către soția și familia lui.”, a transmis managerul actorului, Matt DelPiano.

S-a retras din sport din cauza unei accidentări

Cauza decesului nu a fost dezvăluită până în acest moment, dar este cunoscut faptul că bărbatul a fost internat în spital în vara acestui an și a avut câteva probleme de sănătate. Regretatul actor s-a născut în Nebraska și a studiat la universitatea din Arizona cu o bursă de fotbalist.

Cel din urmă a jucat pentru echipa Denver Broncos și a evoluat inclusiv în 1990 la Super Bowl, dar s-a retras din lumea sportului în anul 1994 din cauza unei accidentări. Henke a devenit un actor de succes după ce s-a lăsat de sport și a intrat în cinematografie.

,,Am încercat să fiu antrenor de fotbal și au fost doi ani grei. Nu am știut ce să fac cu viața mea. Din fericire, aveam nevoie de bani, așa că am acceptat să joc într-o reclamă, aveau nevoie de personaje extra care să fie fotbaliști. După aia, cineva m-a invitat la cursuri de actorie, am văzut ce fac acolo, am început să mă duc și mi-a plăcut.”, povestea actorul în urmă cu ceva timp.

Artistul a avut apariții în seriale celebre precum Lost, Dexter, ER, October Road, Law & Order, The Chicago Code sau The Stand .Cu toate astea, el cu siguranță o să rămână în mintea fanilor pentru interpretarea gardianului de închisoare din seria ,,Orange Is The New Black”. Proiectul le-a adus actorilor un premiul Guild în 2016.

Urmăriți Playtech.ro și pe