Un copil de 5 ani şi-a salvat tatăl cu ajutorul telefonului mobil. A devenit erou local, ce au făcut poliţiştii imediat

de: Anca Lupescu
03 06. 2023

Un copil de 5 ani cu o viteză de reacție nemaipomenită a ajutat la salvarea vieții tatălui său, atunci când acesta s-a prăbușit în timp ce pregătea micul dejun. Copilul a primit un premiu special din partea Poliției.

Copilul de 5 ani care a devenit eroul personal al tatălui său

Callum Tracey, în vârstă de 5 ani, se afla acasă în timp ce Kevin Hay, tatăl lui în vârstă de 43 de ani, a căzut pe podeaua din bucătărie în timp ce pregătea micul dejun.

Totul s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, pe 29 mai. Copilul, care are dificultăți de comunicare, nu a fost în stare să pronunțe cuvântul „ambulanță”, așa că a cerut în schimb ajutorul poliției, iar polițiștii au reușit apoi să trimită paramedicii la casa din Blantyre, Lanarkshire.

Mulțumită telefonului pe care copilul l-a dat, tatăl său se recuperează bine și a fost externat din spital. Mama lui Callum a declarat că nu putea fi mai mândră de băiatul său.

Vorbind pentru Record, femeia în vârstă de 41 de ani a spus:

„Ne-a dat pe spate absolut, nu am cuvinte pentru cât de mândră sunt. Trebuie să fi fost absolut îngrozit să își vadă tatăl pe jos, dar a fost atât de încrezător și s-a descurcat absolut uimitor.”

Callum s-a născut cu limbă legată, un caz în care fâșia de piele care leagă limba de partea de jos a gurii este mai scurtă decât de obicei. Băiatul a urmat terapie de vorbire și limbaj. În ciuda acestui fapt, părinții săi s-au asigurat că atât Callum, cât și fratele său mai mare, Alfie, știu cum să cheme ajutoare în caz de urgență.

Mama copilului l-a antrenat, pentru că suferă de epilepsie

Mama copilului a spus că l-a antrenat pe cel mic și pe fratele lui, Alfie, să cheme ajutoare, având în vedere că ea suferă de epilepsie.

„Am epilepsie, așa că apelarea serviciilor de urgență este un lucru pe care eu și Kevin i-am învățat pe băieți de la o vârstă foarte fragedă.

Având în vedere problemele de comunicare ale lui Callum, nu am crezut niciodată că a asimilat atât de multe lucruri ca Alfie, dar este evident că înțelege mult mai mult decât am crezut.”

După ce tatăl său s-a prăbușit pe jos, Callum și-a folosit telefonul pentru a suna la serviciile de urgență și a reușit să-i spună operatorului numele său complet și la ce școală merge. De aici, poliția a reușit să depisteze adresa, Callum rămânând la telefon și deschizând apoi ușa de la intrare pentru paramedici atunci când aceștia au sosit.

Kevin a fost apoi transportat de urgență la spital și internat pentru câteva zile. Medicii încă încearcă să determine ce a cauzat prăbușirea sa, dar se recuperează bine și așteaptă cu nerăbdare să se întâlnească cu Callum în weekend.

A primit un premiu special din partea polițiștilor

Băiatul a primit ulterior o vizită din partea polițiștilor, care i-au acordat un certificat de recunoaștere și două șepci de polițist pentru viteza de reacție și curajul său. Cel mic a fost încântat de vizită și acum spune că vrea să devină ofițer de poliție când va fi mare.

„I-a plăcut la nebunie vizita poliției și spune că vrea să fie polițist când va fi mare, pentru a putea ajuta oamenii, ceea ce mi se pare absolut uimitor.

Am apreciat foarte mult venirea celor doi ofițeri, care au fost foarte drăguți și răbdători cu el – l-au făcut să se simtă cu adevărat special”, a spus mama băiatului.