Un copil de 5 ani din Galați, moment savuros la Românii au talent. Toți au râs cu lacrimi

de: Anca Lupescu
18 02. 2022

Copiii sunt, cu siguranță, un motiv de bucurie, însă adesea ei pot fi extrem de amuzanți, datorită sincerității nefiltrate de care dau dovadă. A fost și cazul unui băiețel de 5 ani care a apărut pe scena Românii au Talent, în episodul 3, sezonul 12. Jurații au râs copios alături de micuț, care a început să povestească câteva întâmplări amuzante. Prichindel și cu mare chef de vorbă, micuțul s-a făcut rapid plăcut de jurați, dar și de publicul de acasă.

Ștefănuț, băiatul care a făcut juriul și publicul să râdă cu lacrimi

„Salut, Smiley! Te-am văzut aseară la SuperStar”, au fost primele cuvinte ale miculului când a dat ochii, în culise, cu Pavel și Smiley. El a ținut să îi transmită cântărețului că este fanul lui numărul 1.

Ștefan are 5 ani și vine din Galați. Extrem de dezinhibat și foarte vorbăreț, el a avut un dialog de senzație cu membrii juriului. 

Dragoș Bucur: Explică-mi ce ai în remorcă

Ștefănuț: Cărți de-ale mele

Bobonete: Sunt făcute de tine sau le-ai citit?

Ștefănuț: Le-am citit

Drago: Când ai învățat?

Ștefănuț: Am învățat când mama mi-a spus să citesc povești. Le citesc de când eram mic

Bobo: Cât de repede ai crescut așa mare, în câți ani?

Ștefănuț: Când am fost mic, nu știam nimic, dar am crescut repede. La doi ani am fost cuminte, la trei ani de abia am fost la petrecere și acum la 4 ani am făcut petrecere acasă. La 5 ani trebuie să vină odată copiii la casa mea.

Andi: Ce ai vrea să îți aducă drept cadou?

Ștefănuț:Doresc cadouri multe. Să fie o mașină care se transformă într-un robot.

Andi: Și mai ce?

Aș vrea și un…

Smiley: Bicicletă

Ștefănuț: Bicicletă am.

Pavel Bartoș: Spune-i că vrei o mașină nouă și mi-o dai mie

Ștefănuț: Am mașină nouă

Bobo: Spune că vrei un frățior.

Ștefănuț: Am un frățior. Are un an jumate.

Andi: Și el e cuminte?

Ștefănuț: Cam nu. E obraznic, aruncă în wc, bate, aoleu, aruncă! Mușcă. M-a mușcat odată la mamaie, o dată acasă și asta s-a întâmplat.

Pavel Bartoș: Ăsta dă tot din casă. Banii unde îi țineți?

Ștefănuț: Îi ținem într-un portofel și îl punem undeva sus. Avem niște dulapuri mari. Este unul fără mâner, îl deschidem așa și punem banii.

Dragoș: Știi pinul de la cardul părinților tăi?

Ștefănuț: Știu, ING.

Bobo: Și ce pin bagă tati la card?

Dragoș: E ceva ce nu vrei să ne spui din ce se întâmplă la tine acasă?

Ștefănuț: La mine acasă se întâmplă multe lucruri. Mi-a aruncat o jucărie pufoasă la wc, i-a aruncat lui mama brățara.

A venit cu o remorcă plină de cărți pe care le-a citit

Ștefan a spus o poveste despre o soacră aprigă și câteva nurori. Interpretarea lui a fost una de-a dreptul fantastică. De fapt, el a venit în platou cu o remorcă plină de cărți de povești pe care deja le-a citit.

La finalul numărului, Dragoș Bucur l-a întrebat dacă poate să îi dea un pupic pe obraz. 

„Nu mă lasă tata, dar vreau să îi dau un pupic Andrei și să o îmbrățișez”.

Băiatul a primit patru de „da” și Andra a i-a promis că îi va cumpăra un cadou, iar asta pentru că în urmă cu doar o zi fusese ziua lui de naștere.