Un bărbat din Iași, amendat de Poliție pentru că s-a căsătorit. Cum a reacționat mireasa când s-a trezit cu oamenii legii la nuntă

de: Ionuț Vieru
11 06. 2021

Un bărbat din Iași a fost amendat cu 1.000 de lei de către un polițist chiar în ziua nunții sale. Acesta a fost acuzat că și-a organizat nunta în plină pandemie COVID-19. Mirele a contestat decizia polițistului în instanță, iar judecătorii i-au dat câștig de cauză.

Amendat în ziua nunții sale

În cadrul incidentului, un ieșean a fost acuzat că și-a organizat nunta în plină pandemie COVID-19, așa că a fost amendat de oamenii legii. Agentul de Poliție i-a dat amendat chiar în timpul nunții, fără a sta pe gânduri. Bărbatul nu a fost de acord, așa că a mers în instanță. După ce a explicat situația, judecătorii i-au dat dreptate.

„Pe 7 noiembrie 2020, în curtea locuinței mele, împreună cu câțiva membri ai familiei mele, persoane ce locuiesc în zonă, sărbătoream faptul că m-am cununat religios. Nu am tulburat liniștea publică și nu am avut alți invitați. Am fost amendat cu suma de 1.000 de lei, însă, până în prezent, nu am mai fost sancționat vreodată pentru fapte penale sau contravenționale, nu am venituri stabile, în schimb am o familie numeroasă, cu copii mici. Din acest motiv cer înlocuirea amenzii cu un avertisment”, a spus ieșeanul în fața judecătorilor.

Judecătorii au înlocuit amendat primită de 1.000 de lei cu un avertisment. Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată.

Polițiștii spun că l-au amendat în mod corect

Pe de cealaltă parte, reprezentanții IPJ Iași au depus la dosar o întâmpinare. Aceștia au cerut respingerea plângerii formulate de mire ca fiind nefondată. De asemenea, oamenii legii au adăugat că sancțiunea a fost aplicată pe baza legislației privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19.

„Pe 7 noiembrie 2020, petentul a organizat un eveniment privat (o nuntă) în curtea locuinței personale situată în Grozești, județul Iași, unde, în urma verificărilor, agentul a constatat că era amplasat un cort improvizat și participau aproximativ 15 persoane”, au menționat polițiștii ieșeni.

Cu toate acestea, ieșeanul a ținut să precizeze că la nuntă au fost prezenți doar membrii familiei sale. Cortul amenajat era doar un acoperiș, fără pereți laterali, iar oamenii nu petreceau propriu-zis, ci doar discutau la masă. Judecătorii au admis în parte plângerea formulată de ieșean.

„Instanța reține că, raportat la circumstanțele reale în prezența cărora a fost săvârșită fapta, cât și la circumstanțele personale ale petentului, sancțiunea aplicată de Poliție nu este proporțională, astfel că va dispune înlocuirea amenzii cu un avertisment”, au concluzionat judecătorii ieșeni.