27 ian. 2022 | 10:08

Un bărbat din Buzău s-a infectat cu Covid-19 a treia oară, în mai puțin de șase luni. Cum explică medicii acest caz

Sănătate
Un bărbat din Buzău s-a infectat cu Covid-19 a treia oară, în mai puțin de șase luni. Cum explică medicii acest caz
Pacient cu Covid-19 Sursă poză ilustrativă: Recorder

Un pacient, în vârstă de 70 de ani, din Buzău, a atins recordul infectărilor cu Covid-19 după ce a fost testat pozitiv pentru a treia oară, în mai puțin de jumătate de an. Acest caz este unic în România, iar medicii au oferit o posibilă explicație a acestei situații nemaintâlnite, cu atât mai mult că, pacientul este și vaccinat anti-Covid-19.

În ce stare se află bărbatul

În acest moment, buzoianul se află internat în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Buzău, iar starea sa este stabilă. Potrivit cadrelor medicale, cazul pacientului pare a fi o premieră națională, niciun român nemaifiind infectat de trei ori.

Din fericire, niciuna dintre infectări nu i-a pus viața în pericol pacientului, astfel că, prima oară, a avut o formă ușoară de boală, a doua oară, în toamnă, s-a confruntat cu o formă medie, iar de această dată, bărbatul se află într-o stare bună, stabilă, dezvoltând o formă ușoară de COVID-19, potrivit medicului.

O posibilă explicație a acestor reinfectări, și singura, de altfel, este aceea că anticorpii obținuți în urma infectărilor nu sunt suficient de puternici pentru a lupta cu o nouă tulpină.

„Este un pacient care este la al treilea episod de COVID, primul în august, al doilea cândva în octombrie şi al treilea este internat momentan la noi.

Este un bărbat cu comorbidităţi, o hemopatie malignă, probabil că este cu omicron, are o formă uşoară fără afectare pulmonara. În octombrie a avut o formă medie, la prima infectare a avut tot o formă uşoară.

Anticorpii pe care i-au făcut pentru tulpina anterioară nu oferă protecţie pentru noua tulpină care circulă momentan”, a declarat dr. Bogdan Micu, șeful secției Boli Infecțioase de la Spitalul Județean Buzău, potrivit Antena3.

Două treimi din cazurile Covid sunt reinfectări, potrivit unui studiu efectuat în Anglia

Problema reinfectărilor este prezentă și în alte țări, mai cu seamă și în Marea Britanie, acolo unde, conform studiului REACT, două treimi din cazuri sunt reprezentate de reinfectări. Cercetarea a fost efectuată de Colegiul Imperial din Londra și finnațată de Guvernul britanic, fiind actualizată în fiecare lună, începând din luna mai a anului 2020.

Acest studiu a constat în analiza a 100.000 de teste PCR pozitive din toată Anglia, iar probele au fost recoltate între 5 și 20 ianuarie 2022. Mai mult, specialiștii au constatat că 99% dintre probe au fost pozitive cu tulpina Omicron, varianta Delta fiind înlocuită aproape integral.

„Am observat niveluri fără precedent ale infectărilor cu SARS-CoV-2 în Anglia în luna ianuarie a anului 2022 și o înlocuire aproape completă a variantei Delta cu Omicron”, au explicat cercetătorii.

În urma rezultatelor obținute, autorii studiului au transmis că vaccinarea, inclusive cu dozele booster, rămâne cea mai eficientă armă împotriva formelor grave ale bolii.

 

 

 

Parteneri
Iubita lui Silviu Prigoană, dezvăluiri incendiare după moartea milionarului. Ce decizie au luat copiii afaceristului
Redactia.ro
Condamnat în România, sărac în Franța. Povestea extraordinară a scriitorului Eugen Ionesco: „Căutam pe jos. Am găsit 3.000 de franci"
Click.ro
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Când a fost trimis primul email din istorie. Evenimentul, nebăgat în seamă la vremea respectivă
EVZ.ro
Probleme în familia Ancăi Serea! Unul dinte băieții ei a ajuns la spital: ”Dureri mari în piept” | FOTO
Spynews
Marea actriță a României a MURIT. Viața sa, un adevărat film: Fie iertată și neuitată!
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
PENALITĂȚI pentru ROMÂNII care STAU la BLOC! Proprietarii au 30 de ZILE la DISPOZIȚIE
Mediaflux
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro